Subiect: Maica Domnului
View Single Post
  #18  
Vechi 25.03.2014, 11:42:00
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.218
Implicit

Cu smerenia au stralucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri din cuptorul Babilonului, marele prooroc Isaia si, mai mult decit toti, dumnezeiescul Ioan Botezatorul care nu se socotea pe sine vrednic a dezlega cureaua incaltamintei lui Hristos (Matei 3, 11). Pentru adincimea smereniei lui s-a invrednicit a fi martorul cel mai vazator al Preasfintei Treimi la Iordan (Matei 3, 17) si s-a numit de Insusi Hristos cel mai mare om nascut din femeie (Luca 7, 28). Iar daca acesti sfinti mari ai lui Dumnezeu au aratat atit de mare smerenie, apoi cine poate intelege adincimea smereniei care a fost in inima Preasfintei Fecioare Maria? Ca ea, auzind si intelegind de la arhanghelul Gavriil ca va zamisli de la Duhul Sfint si va naste pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a inaltat cu inima, ci cu mare smerenie socotindu-se pe sine o simpla roaba, a zis: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvintul tau! (Luca 1, 38).
Aici, cu adevarat, s-a implinit cuvintul Sfintei Evanghelii, care zice: Cine se va smeri pe sine, se va inalta (Matei 23, 12). Iar Sfintul Efrem Sirul zice: “In inima adinca se va inalta Dumnezeu”. Deci daca, dupa marturia acestui sfint parinte, toate lucrurile cele mai inalte pe cele smerite se reazama, apoi si la Preasfinta Fecioara Maria, toate darurile cele mai inalte si duhovnicesti cu care a fost impodobita de Dumnezeu s-au rezemat si au avut drept temelie vesnica smerenia ei.
Spre a deslusi mai luminat cele amintite despre smerenia Maicii Domnului, o sa va spun o istorioara. Se zice ca pe vremuri un vestit sculptor, Apeles, a facut, pe linga alte statui vrednice de lauda si de mirare si un minunat spic de griu de care atirna un porumbel. Toti se minunau de aceasta mare maiestrie in sculptura, deoarece se parea ca in ea mesterul nu urmeaza firii, ci o depaseste chiar. Dar aici era o taina de nedezlegat. Cum un spic de griu sa poarte pe el greutatea unui porumbel fara sa se fringa?
Dezlegarea tainei insa arata si inchipuieste pe Preacurata Fecioara Maria, prin spicul de griu, iar porumbelul era chipul Sfintului Duh, care se odihnea peste dinsa, aratind prin simbol smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multa dragoste si smerenie atunci cind Duhul Sfint a venit peste ea si a invrednicit-o, mai presus de mintea noastra, sa nasca in lume pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35). Asadar, fratilor, dupa cum ati auzit, smerenia a fost pricina de lauda si de cinste si de inaltare la toti sfintii lui Dumnezeu si cu atit mai mult la Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria.
Dar sa stiti si sa intelegeti ca mai presus de toate a fost smerenia cea nemasurata a Domnului si Dumnezeului si Mintuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultator facindu-se pina la moarte, si inca moarte de cruce (Filipeni 2, 8). Insa aceasta nemasurata smerenie a Domnului I-a adus Lui nemasurata slava si cinste. Pentru aceea si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a dat Lui nume care este mai presus de tot numele, ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamintesti si al celor de dedesubt (Filipeni 2, 9-10).
Iar de va intreba cineva: “ce este smerenia?”, la aceasta voi raspunde, nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfintului Isaac Sirul care zice: “Smerenia este haina dumnezeirii, pentru ca cu aceasta S-a imbracat Dumnezeu cind a binevoit a veni in lume si S-a imbracat in firea noastra cea smerita”. Iar daca dorim sa stim din ce fapte bune se naste ea, auzim pe Sfintul Ioan Scararul zicind ca smerenia se naste din ascultare si din taierea voii. Si iarasi, de se intreaba cineva: “Pentru care motiv smerenia este atit de mare?” Raspundem impreuna cu Sfintii Parinti: “Pentru ca numai ea poate ucide cel mai mare pacat care este mindria!” Caci prin acest cumplit pacat ingerii au cazut din cer, iar stramosii nostri Adam si Eva au cazut din rai; caci ascultind de sarpele diavol, li s-a nalucit a se face ca niste dumnezei (Facere 3, 5).
Astazi Fecioara Maria a zamislit in pintece da la Duhul Sfint pe Iisus Hristos, Mintuitorul lumii. Astazi Arhanghelul Gavriil aduce Fecioarei si intregii omeniri cea mai mare bunavestire de la intemeierea lumii, adica venirea pe pamint a Fiului lui Dumnezeu, ca sa ne rascumpere din robia pacatului, sa ne scape de moarte si sa ne faca din nou fii ai lui Dumnezeu dupa har. Pentru aceasta este atit de mare si necuprinsa cu mintea sarbatoarea de astazi. Ea se praznuieste primavara, in luna Martie, care este luna creatiei, pentru ca prin venirea lui Hristos in lume omenirea se reinnoieste, se naste din nou prin credinta, prin botez si fapte bune. Sa laudam deci pe Preacurata Fecioara Maria ca s-a invrednicit sa zamisleasca in trup pe Mesia cel mult asteptat. Sa laudam si pe Gavriil arhanghelul ca a adus pe pamint cea mai sfinta si mintuitoare veste buna. Apoi sa ne silim a urma exemplul Maicii Domnului si a imita virtutile ei care au facut-o vrednica sa fie Maica si Nascatoare de Dumnezeu. Adica fecioria, rugaciunea, smerenia si ascultarea ei.
Tinerii si fecioarele sa imite fecioria ingereasca a Preasfintei Fecioare Maria. Sotiile crestine sa fie ascultatoare de sotii lor, precum Fecioara de batrinul Iosif, cu care era logodita. Mamele crestine sa urmeze Maicii Domnului, care a primit sa nasca pe Hristos prin Duhul Sfint si sa nu-si paraseasca datoria de a naste copii, pentru care au o mare raspundere. Preotii si calugarii sa se roage mult, cit mai mult lui Dumnezeu, pentru lume, pentru mintuirea oamenilor si pentru pace pe pamint. La fel si fratiile voastre sa va rugati mai mult, ca numai prin rugaciune putem vorbi cu Dumnezeu, ne impacam cu toti oamenii, ne intarim in credinta si sporim in fapte bune, fara de care nu ne putem mintui. Sa nu uitam ca si Fecioara Maria a primit bunavestire de la inger, in casa ei din Nazaret pe cind se ruga. Caci atunci cind ne rugam, sintem asemenea ingerilor, cintam si laudam impreuna pe Dumnezeu si cu rugaciunea ardem pe diavoli. Mai ales Acatistul Bunei Vestiri, cel mai vechi acatist din Biserica noastra, ca si Paraclisul ei sa nu ne ramina necitite in fiecare zi si sarbatoare.
Pe linga acestea, sa avem smerenie si dragoste catre toti oamenii, stiind ca fara smerenie, fara iubire si credinta dreapta nimeni nu se poate mintui. Am cazut din rai prin mindrie. Sa ne urcam din nou la Dumnezeu prin smerenie. La toate faptele bune sa adaugam si postul. Iata, sintem in Sfintul si Marele Post. Sa ne silim sa postim dupa putere, ca mare putere are rugaciunea unita cu postul. Nu uitati sa va spovediti toti din timp, cu evlavie si cainta, ca sa ne ierte Dumnezeu pacatele si sa ne facem vrednici de Sfinta Impartasanie si de lumina si bucuria cea mintuitoare a Sfintelor Pasti.
Va indemnam iarasi, fratilor, sa aparati sfinta si dreapta credinta ortodoxa printr-o viata crestineasca exemplara. Iubiti Sfinta Biserica si ascultati de pastorii pe care vi i-a rinduit Dumnezeu. Feriti-va de adunarile rele, de crestinii dezbinati si de sectanti, caci ei s-au rupt de Biserica lui Hristos si hulesc si defaima Sfinta Cruce, sfintele icoane si pe Maica Domnului. Amin."
Reply With Quote