O dată o maimuță din evul anecdotic,
Venind la sfat pe creangă de arbore exotic,
A zis: Atenție! Sunt foarte ofensată…
Circulă-n lume vorba, deloc adevărată,
Că omul ar descinde din buna noastră rasă…
Însăși ideea asta îmi pare odioasă…
Ați pomenit vreodată divorțuri printre noi,
Copii lăsați pe drumuri sau imne de război?
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogați, lacomi de cărnuri și homosexuali,
Escroci, bandiți, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi așa prostie.
Noi nu avem mafii crude în stirpea noastră aleasă,
Nici teroriști, manele, nici luptele de clasă!
Cât am bătut eu jungle, scuzați, n-am observat
În obștea de maimuțe, cocotier privat,
Nici garduri și nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâți în taină de așa-zise "mame"…
Nu veți vedea vreodată cât soarele și luna
O minte de maimuță dospind în ea minciuna!
Chiar de aș fi silită de vreun laborator,
N-aș deveni port-bâtă și nici informator.
Și iată încă una din lumea cea de jos:
La noi nu se întâlnește război religios
Nici "sfinte inchiziții", nici libertate-n lanțuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm în șanțuri
Și nici o îndoială ce duce-n ateism,
]Nici ordini materiale, nici materialism…
E adevărat că omul a coborât ca soi,
Dar să fim rezonabili: n-a coborât din noi.