[catalois]

Mihailc si Demetrius, va multumesc amandorura pentru implicare. Multumesc si celorlalti, mai putin implicati.
Inima mea ramane tot invartosata pentru moment, dar sta pe muchie, sa cada oricand intr-o parte sau alta. Asta se intampla deoarece viata mea de pana acum a acumulat oarece experienta care se opune mai mult decat nu se opune invataturii de credinta crestin ortodoxe. Subliniez, invataturii de credinta crestin ortodoxe, nu credintei ortodoxe. Se opune insa, mai putin credintei crestin ortodoxe dacat nu se opune.
Am vazut ce fac credinta si rugaciunea: dau deoparte tot ce crezi ca stii, punand in loc o bucurie in a-ti face datoria. Bucuria vine din inauntru si nu are nici o legatura cu existenta mea cand nu mai sunt inauntru, adica atunci cand sunt un om care traieste.
Ma simt rupt in doua: nu pot trai fiind inauntru si nu pot fi inauntru traind. Iar mintea mea ma trage sa nu fiu inauntru. Mintea zice ca acel inauntru exista si e bun, dar nu se impaca cu ea insasi (mintea), deoarece zice in acelasi timp ca ceva este clar in neregula cu a fi. Ceea ce duce direct la lipsa libertatii de a alege sa nu fiu. Ce libertate este aceasta in care nu poti alege sa nu fii? Pot fi bun sau rau, dar nu pot sa nu fiu, ceea ce ar fi foarte convenabil pentru mine: am trait, nu am performat crestin ortodox si apoi nu mai sunt, in loc sa fiu si sa ma duc in iad.
Si peste toate astea, imi poate cadea oricand o caramida in cap, care sa ma omoare: la revedere cu dilemele mele, merg direct in iad. Brusc. Desi eu stiam ca exista inauntrul rugaciunii. Ce voi face eu in iad, cu stiinta (putina) in ale rugaciunii?
Nu pot zice: Doamne, fa-ma sa nu fiu!
Nu pot zice: Doamne, ai fost neclar! Doamne, ai fost evaziv! Doamne, ai fost contradictoriu!
Nu pot decat sa fiu cu EL. Eu nefiind contra Lui.
Ce libertate este asta?
Va rog nu-mi raspundeti ca nirvana este raspunsul meu, resping nirvana.
Va rog nu raspundeti ca duhovnicul meu: nu te mai gandi, da gandurile deoparte, ia lucrurile asa cum sunt.