Citat:
În prealabil postat de catalois
Mihailc si Demetrius, va multumesc amandorura pentru implicare. Multumesc si celorlalti, mai putin implicati.
Inima mea ramane tot invartosata pentru moment, dar sta pe muchie, sa cada oricand intr-o parte sau alta. Asta se intampla deoarece viata mea de pana acum a acumulat oarece experienta care se opune mai mult decat nu se opune invataturii de credinta crestin ortodoxe. Subliniez, invataturii de credinta crestin ortodoxe, nu credintei ortodoxe. Se opune insa, mai putin credintei crestin ortodoxe dacat nu se opune.
Am vazut ce fac credinta si rugaciunea: dau deoparte tot ce crezi ca stii, punand in loc o bucurie in a-ti face datoria. Bucuria vine din inauntru si nu are nici o legatura cu existenta mea cand nu mai sunt inauntru, adica atunci cand sunt un om care traieste.
Ma simt rupt in doua: nu pot trai fiind inauntru si nu pot fi inauntru traind. Iar mintea mea ma trage sa nu fiu inauntru. Mintea zice ca acel inauntru exista si e bun, dar nu se impaca cu ea insasi (mintea), deoarece zice in acelasi timp ca ceva este clar in neregula cu a fi. Ceea ce duce direct la lipsa libertatii de a alege sa nu fiu. Ce libertate este aceasta in care nu poti alege sa nu fii? Pot fi bun sau rau, dar nu pot sa nu fiu, ceea ce ar fi foarte convenabil pentru mine: am trait, nu am performat crestin ortodox si apoi nu mai sunt, in loc sa fiu si sa ma duc in iad.
Si peste toate astea, imi poate cadea oricand o caramida in cap, care sa ma omoare: la revedere cu dilemele mele, merg direct in iad. Brusc. Desi eu stiam ca exista inauntrul rugaciunii. Ce voi face eu in iad, cu stiinta (putina) in ale rugaciunii?
Nu pot zice: Doamne, fa-ma sa nu fiu!
Nu pot zice: Doamne, ai fost neclar! Doamne, ai fost evaziv! Doamne, ai fost contradictoriu!
Nu pot decat sa fiu cu EL. Eu nefiind contra Lui.
Ce libertate este asta?
Va rog nu-mi raspundeti ca nirvana este raspunsul meu, resping nirvana.
Va rog nu raspundeti ca duhovnicul meu: nu te mai gandi, da gandurile deoparte, ia lucrurile asa cum sunt.
|
Numai inima învârtoșată poate cădea într-o parte, pentru că
spre cealaltă ea se înalță.
17. Căci trupul poftește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceți cele ce ați voi.(Gal5,17)
Trupul și sufletul(duhul) nu se pot înțelege/împăca decât prin subordonarea trupului în folosul sufletului, iar prin desăvârșirea acestei ierarhii trupul va învia din morți, iar sufletul se va mântui căci spre aceasta a fost chemat sufletul
să fie.
Tu, însă, ai dobândit o experiență... ”revendicativă”, care înrobește sufletul oferind trupului să aleagă după gustul lui îmbătându-l cu iluzia libertății deșarte.
Tu ești aici:
5. Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului.(Rom8,5)
ți ți-e greu să alegi fiindcă ești înrobit încă.
Libertatea cea adevărată te îndreptățește să alegi cele de folos sufletului tău, eliberându-te de patimile și toate legăturile trupești, chiar și de cele absolut necesare, dacă e nevoie.
Până ce nu alegi împotriva propriului trup, ești înrobit, deci nu ai libertate.
Nu confunda libertatea democratică cu libertatea de decizie=liberul arbitru.
Tu ți-ai dscoperit sufletul și ai realizat responsabilitatea lui; așadar ai devenit conștient de liberul tău arbitru, pe care ți-ar plăcea să-l desființezi deși nu-i în folosul tău. Vezi cum ”gândește” trupul împotriva duhului?