Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. 
La loc de pășune, acolo m'a sălășluit, 
la apa odihnei m'a hrănit, 
sufletul mi l-a întors la sineși. 
El m'a călăuzit pe cărările dreptății 
de dragul numelui Său. 
Că chiar de voi umbla prin mijlocul umbrei morții, 
nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine ești; 
toiagul Tău și varga Ta, acestea m'au mângâiat. 
Masă ai pregătit înainte-mi, de față cu cei ce mă necăjesc; 
uns-ai cu untdelemn capul meu, 
iar paharul Tău mă'mbată  de parc'ar fi prea tare. 
Și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele 
și voi locui în casa Domnului întru lungime de zile. (Psalmul 22, versiunea Anania) 
 
***                      
 
Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. 
El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă; 
îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. 
Chiar dacă ar fi să  umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu  mine.  
Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. 
Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el. 
Da, fericirea și  îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în  Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele. (Psalm 23 versiunea Cornilescu)
		 
		
		
		
		
		
		
			
				__________________ 
				Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
			 
		
		
		
		
		
			
				  
				
					
						Last edited by Mihailc; 02.04.2014 at 13:53:51.
					
					
				
			
		
		
		
	
	 |