La Parohia „Sfântul Haralambie“ - Flămânda din București funcționează, din anul 2010, Centrul educațional-social ortodox „Sfântul Haralambie“, care cuprinde o grădiniță și un after-school, informează Ziarul Lumina. Copiii beneficiază de un program care include masa de prânz, pregătirea temelor și a exercițiilor școlare, recreere și lectură, precum și activități culturale.
Centrul educațional-social ortodox „Sfântul Haralambie“ a fost sfințit în acest an, la 10 februarie, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
Centrul nu presupune o activitate aducătoare de profit. Copiii provenind din familii cu o situație materială normală plătesc o sumă modică, menită să acopere cheltuielile strict legate de hrană, educație, curățenie și utilități. Se acordă reduceri și gratuități pentru familiile defavorizate, în urma întocmirii unei anchete specifice, de către un asistent social, angajat al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și în limita locurilor disponibile. „Învățământul românesc se naște în tinda Bisericii și se scrie mai întâi cu buchia Ceaslovului, mult invocat de marele Creangă în «Amintirile» sale. Generații de români integri s-au format sub îndrumarea dascălilor de biserici sau a preoților, învățători în satele de odinioară. Distrugerea lentă a acestei tradiții a avut consecințe dramatice în sânul societății: schimbarea sistemului de valori, alterarea gândirii etice, egoismul și lipsa dragostei, toate «exersate» astăzi la scară națională. Centrul nostru a fost inițiat din dorința de a împleti educația școlară cu cea creștină. Proiectul vizează conturarea unor personalități integre, insuflate de duhul credinței, care cultivă valorile morale, culturale și dragostea față de aproapele. Printre obiectivele noastre se mai numără: dezvoltarea aptitudinilor de comunicare și a spiritului de echipă, a capacităților de cooperare socială și relaționarea de grup, educația pentru sănătate, dezvoltarea psihosomatică armonioasă, educația ecologică (respectul pentru natură și mediul înconjurător), educația artistică și stimularea creativității. Am intitulat acest așezământ «Grădinița Florilor» după numele unei distinse doamne, fără de care proiectul nostru nu ar fi fost posibil, dar și pentru că ne dorim ca toți copiii să crească sănătoși, luminoși, ca flori alese în grădina Domnului“, ne-a spus pr. David Pestroiu, consilier eparhial în cadrul Sectorului învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Programul zilnic al grădiniței este unul diversificat. La ora 8:00 este primirea copiilor, la 9:00 aceștia servesc micul dejun, apoi între orele 9:00 și 11:00 se desfășoară activități cu predare în limba română. La ora 11:00, copiilor le sunt împărțite fructe, iar între orele 11:15 și 12:45 se desfășoară un program de joacă și activități sportive în curte (3.000 mp) sau în incintă, în funcție de vreme. La ora 13:30, copiii iau prânzul, iar la 14:00 începe programul de somn. După somn se oferă o gustare și au loc activități cu predare în limba engleză. La 18:00 are loc preluarea copiilor de către părinți.
De activitățile acestui centru beneficiază și copii școlari. În prima parte a zilei, activitățile se derulează în limba română, cu educator specializat, după programa școlară acreditată de Ministerul Educației Naționale. După prânz, aceleași teme sunt fixate în limba engleză, cu profesor specializat, prin activități de tip joc. O dată pe săptămână are loc un curs de limba engleză, cu profesor specializat. De la caz la caz, și copiii de la after-school pot să doarmă la prânz, existând canapele și paturi în incintă. Copiii pot fi angrenați în activități comune: serbări, excursii, sărbători. Incinta de 500 mp, destinată centrului educațional, îndeplinește excelente condiții pentru desfășurarea unor astfel de activități.