[Mihailc]

„Omul l-a părăsit pe Dumnezeu, s-a abătut în gol, s-a zdrobit în păcat. Şi Dumnezeu Se goleşte în însuşi spaţiul păcatului, poartă fără păcat drept trup al Său trupul păcatului şi îl sfinţeşte. Se revarsă ca un parfum în noroiul greţos şi îi transformă mirosul greu în bună-mireasmă. Trăieşte viaţa cotidiană a omului şi-i dă un sens, o umple de veşnicie. Lucrează cu mâinile, pentru a arăta că truda zilnică cea mai monotonă are un scop şi un conţinut veşnic. Simte suferinţa, întristarea, agonia. Nu e nimic în viaţa omenească, nicio formă din această viaţă pe care să nu o fi trăit El Însuşi. Şi merge până la moarte. Căci oriunde ne-am găsi vrea să fie aproape de noi. Dacă suntem disperaţi, trebuie să ştim că Hristos este alături de noi ca Unul care a cunoscut disperarea. Dacă suntem neliniştiţi, Hristos este alături de noi ca Unul care a cunoscut neliniştea. Dacă suntem părăsiţi, dacă suntem singuri, trebuie să ştim că nimeni n-a fost mai singur ca El, Care a fost părăsit pe cruce de Tatăl Său. Oricât de jos am cădea, Hristos este mai jos de noi, pentru că S-a păgorât la iad. Iar când murim, Hristos ne aşteaptă în abisul morţii noastre” (Panayotis Nellas)