View Single Post
  #256  
Vechi 05.04.2014, 22:20:44
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

RUGĂCIUNE CĂTRE CUVIOASA MARIA EGIPTEANCA

O, Preacuvioasă Maică Marie, ceea ce, luminată de înțelepciunea Duhului, ai părăsit deșertăciunea lumii și te-ai sălășluit întru liniștea pustiului, pe care l-ai îmbrățișat cu neîncetata rugăciune și cu veșnica dorire a vederilor dumnezeiești, dă-ne nouă ajutor, celor ce suntem întru întunericul patimilor. Cu dulceața rugăciunii te-ai hrănit și trupul cel mai înainte robit de desfrânare l-ai făcut ascultător duhului, deci și pe noi, cei biruiți de pornirile răutății ne înțelepțește a căuta frumusețea viețuirii curate. Asemănatu-te-ai îngerilor prin strălucirea minții și te-ai suit pe scara rugăciunii la cele mai înalte, primind din mâna lui Hristos cununa biruințelor tale. Și pe noi, cei împovărați cu grele păcate, care ne țin întru adâncul neputințelor, ne îndreptează către cărările Adevărului. Cu râurile lacrimilor tale ai șters zapisul păcatelor celor multe, iar acum cu însăși rugăciunea ta faci milostiv pe Hristos ca să ne scrie pe noi în cartea vieții. Ca un stâlp al înțelepciunii te-ai arătat în mijlocul pustiei Cuviosului Zosima, care lăudând judecățile milostive ale Cuvântului, te-a mărturisit pe tine vas al sfințeniei Mântuitorului. Prin Maica Cea Preacurată ți s-au deschis ție ușile pocăinței și avându-o pe dânsa îndreptătoare pe căile poruncilor dumnezeiești, ai biruit toate cetele demonilor. Pe Dânsa roag-O și acum să dobândească de la Hristos și pentru noi iertare păcatelor și ștergerea datoriilor noastre. Cu fiarele ai viețuit în pustie, îmblânzind fiarele patimilor cu neîncetata rugăciune, prin care ți s-au deschis ție porțile milostivirii dumnezeiești. Înălțimea pocăinței nouă ne-ai arătat și făclia nădejdii ai aprins în inimile noastre, ca să lepădăm povara cea grea a patimilor și să ne îmbrăcăm în haina umilinței, celei aducătoare de mântuire. Ca una ce strălucești în ceata Cuvioșilor Părinți și te-ai arătat vas iubit al Maicii Domnului, spălat în râurile lacrimilor de pocăință, umple vasele inimilor noastre cu mirul înțelepciunii Cuvântului, ca împreună cu tine să slăvim pe Tatăl Cel fără de început, împreună și pe Fiul Său Cel iubit și pe Preasfântul și Bunul și de oameni Iubitorul Său Duh. Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote