Sâmbătă, 12 aprilie 2014, în ajunul praznicului împărătesc al
Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor vor organiza în București
pelerinajul de Florii la care vor participa ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși din Capitală și din județul Ilfov. Acest eveniment religios-misionar este organizat cu sprijinul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române.
Pelerinajul va începe la
mănăstirea Radu Vodă (orele
16:15) și se va desfășura pe următorul traseu: strada
Radu Vodă, bulevardul
Mărășești, bulevardul
Dimitrie Cantemir, strada
Bibescu Vodă, strada
Șerban Vodă (cu oprire la
catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon Nou), strada
Principatele Unite, strada
Ienăchiță Văcărescu, strada
Sfânta Ecaterina (cu oprire la
biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă
Justinian Patriarhul), strada
Bibescu Vodă, Aleea Dealul Mitropoliei și se va încheia la
Catedrala Patriarhală (în jurul orelor
17:00), unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Programul complet al pelerinajului este următorul:
-Orele 16:00 – la mănăstirea
Radu Vodă, Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sfinți ramurile de salcie care vor fi împărțite credincioșilor;
-Orele 16:15 – plecare de la mănăstirea
Radu Vodă;
-Orele 16:30 – la catedrala mitropolitană
Sfântul Spiridon Nou, procesiunea va fi întâmpinată de preoții și credincioșii de la catedrala mitropolitană
Sfântul Spiridon Nou și din parohiile
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Slobozia și
Sfântul Alexie din Protoieria sectorului III Capitală;
-Orele 16:45 – la biserica
Sfânta Ecaterina, procesiunea va fi întâmpinată de preoții profesori și studenții teologi de la Facultatea de Teologie
Justinian Patriarhul din București;
-Orele 17:00 – Sosire la
Catedrala patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va sfinți icoana praznicului
Intrării Domnului în Ierusalim, va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor și va adresa un cuvânt de învățătură.
Protoieriile
Arhiepiscopiei Bucureștilor din județul Prahova (Ploiești, Vălenii de Munte, Câmpina și Urlați) vor organiza pelerinaje de
Florii pe plan local.
BIROUL DE PRESĂ
AL PATRIARHIEI ROMÂNE