Citat:
În prealabil postat de oaie_cugetatoare
Aha.Deci putem spune ca al nostru degustator are experienta, cunostiinte
in ceea ce priveste atat vinul cat si procesul de vinificatie.Bun.
Sa zicem ca avem doi degustatori de vin, intr-o incapere
unde este mai multa lume.
Primul degustator spune ca in ambele pahare este vin curat.
Al doilea degustator spune ca in unul dintre pahare este vin adevarat iar
celalalt este vin fals.
In ceea ce-i priveste pe cei doi, amandoi si-au incheiat lucrarea.
Unul din degustatori va zice lumii ca in ambele pahare este vin adevarat
iar celalalt degustator va zice lumii ca doar intr-unul din pahare este vin adevarat si il indica.
Cum se decide lumea pe care din ei doi sa-i creada ?
Pai cel mai simplu, este ca fiecare persoana din public sa guste din cele doua
pahare.Problema este ca nu exista destul vin in ambele pahare pentru tot publicul.
Si atunci avem asa:
Din cei care au gustat, unii vor zice la randul lor ca in ambele pahare
este acelasi vin si vor sta de partea degustatorului care a ajuns la aceiasi
concluzie.
Altii vor zice la randul lor ca in paharul indicat de catre al doilea degustator
este vinul adevarat iar in celalalt este vinul fals, si vor lua partea celui
de-al doilea degustator.
Altii vor zice ca in ambele pahare nu exista vin adevarat ci doar vin fals
si isi vor face ei propria tabara.
Acum din cei care n-au apucat sa deguste vinul, pe cine vor crede:
pe cei care au luat partea primului degustator ?
pe cei care au luat partea celui de-al doilea degustator?
sau pe cei care si-au format propria tabara ?
Dar problema cea mai mare vine acum:
Care degustator a avut dreptate ? Primul sau al doilea ?
Iar in viitor, vine ecumenismul si amesteca cele doua pahare,
si se repeta scena.
Intrebare:care persoana din aceea incapere va avea dreptate ?
|
Eu doar am răspuns punctual la o întrebare, nu-i nevoie să forțezi analogia chiar așa. Un adevărat "degustător" îi va învăța pe ceilalți cum să deosebească, fie și minimal, adevărul de fals, după care fiecare aplică cât și cum poate criteriile acestui tip de discernământ. Poți să mergi și pe încredere oarbă, dar atunci îți asumi niște riscuri, inclusiv acela de a intra în categoria fricoșilor (vezi Apocalipsa 21:8). Și dacă tot ai împins atât de departe analogia între degustarea vinurilor și pregustarea adevărului, ar trebui să știi că povățuitorii duhovnicești autentici nu se promovează pe ei înșiși ca vectori de autoritate pe care ceilalți trebuie să-i urmeze ca niște oi necugetătoare, ci ne povestesc despre desfătarea gustării din cele dumnezeiești pentru ca și noi să îndrăznim, cu credință, cu frică și cu dragoste, să gustăm și să ne convingem pe cont propriu că "bun este Domnul".