UN DOCUMENT EDIFICATOR
La deschiderea Parlamentului, în primăvara anului 1934, opoziția revoltată de rezultatele frauduloase ale alegerilor, care-i decimase rândurile, a declanșat atacuri furioase împotriva guvernului liberal. În momentul „Discursului la Mesaj”, toți conducătorii opoziției s-au succedat la tribuna Camerei, condamnând violențele comise de către guvern pentru asigurarea majorității parlamentare.
Cu această ocazie, a fost deschisă și problema Gărzii de Fier, a dizolvării ei, a arestărilor ilegale efectuate în întreaga țară. Oratorii au cerut punerea în libertate a victimelor răzbunării partidului Liberal și egalizarea anchetelor. În cursul acestor dezbateri furtunoase, s-au evidențiat, prin energica apărare a tineretului legionar, Octavian GOGA, conducătorul Partidului Național-Creștin, și Grigore IUNIAN, șeful Partidului Radical-Țărănesc.
Primul era președintele unei formațiuni politice de dreapta ; în timp de Grigore Iunian reprezenta tendința de stânga în politica românească. Acesta din urmă se despărțise de Partidul Național-Țărănesc și-și formase propriul său partid, de orientare mai radicală. La ultimele alegeri, el reușise cu mare greutate să obțină cei 2 la sută din voturile cerute de legea electorală și, astfel, să aibă 4 deputați în Parlament.
Totuși, deși poziția lui a fost foarte departe de idealurile legionare, omul acesta nu putuse suporta spectacolul sângeros oferit țării de Partidul Liberal. Grigore Iunian era un „rara avis” în politica românească de după război. Democrat convins, el cerea aplicarea strictă a constituției și respectul total al voinței poporului. Teroarea dezlănțuită de Partidul Liberal în timpul alegerilor, și după atentatul de la Sinaia, îl revoltase : hotărâse atunci să intervină cu întreaga lui energie în favoarea miilor de legionari ce gemeau în închisori fără nici o formalitate legală, ridicați arbitrar de poliție și jandarmi.
Vasile MARIN, profund emoționat de discursul ținut la Cameră de Grigore Iunian, discurs în care el făcea rechizitoriul partidului guvernamental, acuzându-l deschis de agitația ce domnea în țară, îi trimite o scrisoare de mulțumire în numele său pesonal și în numele acelora care nu puteau vorbi. În aceeași scrisoare, îi punea la dispoziție noi date referitoare la situația prizonierilor, rugându-l să-și continue curajoasa acțiune, în vederea lămuririi opiniei publice."
|