Corinusha, pune mana si citeste articolul urmator, daca se poate cu mare atentie
Trupul și sufletul sub microscopul filozofiei și al ortodoxiei
http://www.doxologia.ro/religie-stii...l-ortodoxiei-0
Învățătura creștină despre trup și om în general diferă de teoriile metafizice. Cu toate acestea, nu vom realiza o analiză completă a acestui aspect, întrucât obiectul acestui articol nu este unul teologic și nu se adresează experților, ci este mai degrabă informativ și pastoral.
Crearea omului este discutată în primele cărți ale Sfintei Scripturi. Se spune: „Și a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se târăsc pe pământ și tot pământul!» Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul!»” (Fac. 1, 26-28).
În aceste versete se spun câteva adevăruri fundamentale. Mai întâi, putem observa că Dumnezeu, Care a creat omul este o Persoană (întreită), și nu un ideal sau ceva impersonal. Nu este un ansamblu de idei impersonale.
Apoi se spune că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dacă facem legătura dintre acest pasaj și altul, care spune că Dumnezeu a creat trupul din pământ și apoi a suflat asupra sa și i-a dat viață, creând astfel sufletul, este evident că omul a fost creat direct de Dumnezeu într-un mod pozitiv. Asta înseamnă cu sufletul nu a trăit mai înainte într-o lume eternă sau nenăscută a ideilor ci că a fost creat atunci de Dumnezeu. Mai înseamnă de asemenea că trupul nu este închisoarea sufletului, ci că a fost format de Dumnezeu și că s-a creat astfel omul într-o uniune a sufletului cu trupul. Adică, nici trupul nu a existat înaintea sufletului și nici sufletul înaintea trupului. Omul nu este doar un trup sau doar un suflet. Sufletul este sufletul unei ființe umane iar trupul este trupul unei ființe umane, adică omul înseamnă întotdeauna amândouă, pentru că este format din trup și suflet.
Mai mult decât atât, acest pasaj arată faptul că omul a fost creat de Dumnezeu pentru a împărăți peste întreaga creație. Așadar, trupul nu este închisoarea sufletului ci a fost creat împreună cu acesta într-un mod pozitiv de către Dumnezeu. Atât trupul cât și sufletul trebuie să aibă un curs comun către Dumnezeu.
Cu toate acestea, observând trupul uman dintr-un punct de vedere creștin putem găsi cinci etape ale existenței sale.
Prima se referă la modul în care a funcționat trupul înainte de căderea omului. Imediat după crearea omului, trupul a avut harul și puterea lui Dumnezeu. Adică, sufletul se afla în comuniune cu Dumnezeu iar aceasta a luminat și trupul, iar prin trup această strălucire s-a extins asupra întregii naturi. Nicolae Cabasila spune că trupul este o oglindă. Întrucât trupul a primit energiile necreate ale luminii lui Dumnezeu, aceasta a radiat asupra întregii creații. De aceea Adam și Eva nu se rușinau chiar dacă erau goi. Acest fapt ne arată și că nu trupul poartă vina pentru ce a urmat.
A doua etapă este ceea ce s-a întâmplat după căderea omului. Imediat după ce și-a pierdut comuniunea cu Dumnezeu, oglinda a fost spartă și ca efect, întunericul a cuprins întreaga creație. Atunci Adam și Eva au văzut că erau goi și s-au rușinat, încercând să se acopere. Trupul s-a sălbăticit din cauza păcatului, și toate patimile trupești au apărut, și asta înseamnă că moartea a pătruns în om. Asupra trupului s-a coborât o mare catastrofă, au apărut bolile, s-a slăbit și avea nevoie de mai multă hrană și haine pentru a se proteja de vreme. Trupul pe care îl știm astăzi nu este cel primit în ziua creației. Nu este același trup creat de Dumnezeu, ci acela care a suportat consecințele păcatului, adică moartea.
A treia etapă a trupului începe odată cu întruparea lui Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat, într-adevăr într-un trup muritor, pentru a-l aduce înapoi la slava de dinainte și a-l înălța dincolo de stadiul în care se afla în persoana lui Adam. Schimbarea la față a Domnului, când chipul său strălucea precum soarele și veșmintele sale s-au făcut albe ca lumina, arată preamărirea trupului. Trupul uman a dobândit o mare slavă în Persoana Cuvântului. Avem de asemenea șansa de a trăi în Trupul lui Hristos. Ne-am renăscut prin Sfintele Taine ale Bisericii, prin Sfântul Botez, prin Mirungere, și cinstim trupul prin Sfânta Euharistie. Prin ascetism adică, post, abstinență…, nu urâm și nu înjosim trupul, ci încercăm cu ajutorul lui Dumnezeu, să îl readucem la condiția inițială a lui Adam și Eva și chiar mai sus. Așa cum spun Sfinții Părinți, prin nevoință omorâm patimile și nu trupul.
A patra etapă a trupului începe odată cu ieșirea sufletului din el. În ciuda despărțirii de suflet, unitatea omului rămâne intactă, persoana, ființa, rămâne. Dacă cineva reușește prin harul lui Dumnezeu să echilibreze relația dintre trup și suflet, atunci trupul său devine sfinte moaște. În Biserica Ortodoxă avem numeroase sfinte moaște, și anume trupuri care au rămas neatinse de stricăciune, ce emană bună mireasmă și săvârșesc minuni. Asta înseamnă că aceste trupuri, fără să suporte niciun proces chimic, fără să se afle în anumite condiții climatice s-au păstrat nestricate, semn că harul lui Dumnezeu este în ele. Astfel de sfinte moaște se pot găsi în multe din bisericile noastre. Nestricăciunea lor este indicată de faptul că celulele din trupul sfântului nu se degradează, acesta rămânând întregi.
Cea dea cincea etapă a trupului va începe odată cu cea de-a doua venire a Lui Hristos și când toate trupurile vor învia. Filozofia antică greacă nu credea în învierea trupului, pentru că așa cum am văzut, ea învăța distincția dintre sufletul natural nemuritor și trupul natural muritor. Astfel, potrivit acestei filozofii, mântuirea omului este exodul sufletului nemuritor din trupul muritor, care va dispărea după aceea. Însă, creștinismul nu acceptă această idee. Învățătura creștină este aceea că trupurile vor învia prin puterea lui Dumnezeu, că sufletele vor intra în trupurile lor iar oamenii vor trăi veșnic cu trupul și sufletul în uniune. Bineînțeles, trupurile vor fi diferite de cele de astăzi, vor fi nemuritoare și nu vor cunoaște stricăciune sau boli, vor avea o formă mai bună decât cea din Rai, de după creare. Sfântul Pavel scrie: „Așa este și învierea morților: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc” (1 Cor. 15, 42-45).
Astfel în tradiția creștină, trupul devine un templu al Sfântului Duh, după cum ne învață Sfântul Apostol: „Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri?” (1 Cor. 6, 19).
Principalele opinii filosofice și religioase cu privire la crearea lumii, interpretarea răului existent în lume și, desigur, trupul uman, au fost prezentate în capitolul anterior. Cu toate acestea, învățătura Bisericii Ortodoxe, așa cum este exprimată de către Apostoli și Părinții Bisericii, este foarte diferită.
Teologia ortodoxă vorbește despre diferența dintre creat și necreat. Dumnezeu este necreat iar întreaga natură, inclusiv omul este creată.
Dumnezeu nu este doar Creatorul ci și Întemeietorul lumii. Spunem aceasta pentru că „a crea” înseamnă a construi și a înfrumuseța ceva din materie pre-existentă. Însă întreaga creație a fost făcută din materie necreată. Dumnezeu nu a făcut cerul și pământul din ceva existent ci „El a zis și s-au făcut, El a poruncit și s-au zidit” (Ps. 148, 5). Răul care există în lume nu provine din natura proprie și creația sa. Provine din separarea de Dumnezeu, prin căderea omului.
După cum am văzut mai devreme, Biserica Ortodoxă nu crede în distincția dintre un suflet natural etern și un trup natural muritor. Cu alte cuvinte, nu consideră că sufletul aparținea lumii eterne și nenăscute a ideilor și că trupul este închisoarea sufletului. În loc, consideră că Dumnezeu a creat sufletul și trupul simultan și astfel a fost creat omul. Nici trupul nu a existat înaintea sufletului și nici sufletul înaintea trupului. Astfel, trupul omului a fost creat într-un mod pozitiv de Dumnezeu și s-a unit cu trupul. Sufletul nu se află într-o anumită parte a trupului ci în întregimea acestuia ca energie.
Din această perspectivă, Biserica Ortodoxă respinge teorie reîncarnării, întrucât omul formează o uniune între trup și suflet. Există o unitate psihosomatică a omului de la crearea lui Adam și Eva până la zămislirea fiecărui om. Omul formează o persoană, o ființă, adică trupul nu dispare și nu este haina sufletului, pe care acesta o arunca pentru a deveni altceva. După moartea omului, adică, exodul sufletului din trup, ființa și persoana sunt păstrate, iar la învierea trupurilor, fiecare suflet se va întoarce la trup său. Acest lucru este de necrezut pentru filozofia antică (păgână).