[Mandea77]

În prealabil postat de Corinusha

Mandea, defineste-mi sufletul.

Sufletul (gr. psyhi şi pnevma ; lat. anima și spiritus = duh, suflare ; ebr. ruah) este nu numai o componentă specifică a fiinţei umane (Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele (păsările cerului) ? — Matei 6, 26), ci şi principiul formator, unitar şi dinamic al personalităţii. Sufletul este "entelehia" trupului, elementul substanţial şi raţional, care dă forma individuală şi personală a fiinţei omeneşti, prin care se distinge atât de Dumnezeu cât şi de celelalte creaturi.

Sufletul în Noul Testament și la Părinții apostolici

Deşi Noul Testament foloseşte două nume pentru suflet — "psyhi" şi "pnevma" — (Luca 1, 46 şi 47 , Filipeni 1, 27), conţinutul biblic este acelaşi : sufletul este substanţa care face omul, om, ca fiinţă liberă, personală şi nemuritoare (Mt. 10, 28) : "Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul îl va pierde ? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?" (Mt. 16, 26). In ce priveşte geneza sufletului, aceasta este o taină a Creatorului (Ps. 139, 13—16).

Sufletul nu are un ipostas preexistent şi nici nu e constituit dintr-o materie preexistentă ca trupul, care se alcătuieşte din trupul părinţilor. Fiinţa umană primeşte existenţă după trup ca rezultat al unei naşteri din alte trupuri. Sufletul are altă poziţie şi funcţie în raport cu trupul. El este creat din voinţa lui Dumnezeu, prin suflul divin, într-un mod cunoscut numai de Creator. Sufletul este primit de la Dumnezeu, prin suflul dumnezeiesc dătător de viaţă, odată cu trupul, în timpul zămislirii, astfel că fiinţa umană apare în lume ca unitate psiho-somatică.

De fapt, duhul divin care produce sufletul dă şi puterea de a forma trupul. Sufletul are viaţa ca fiinţă, de aceea el nu trebuie să fie confundat cu puterea vitală, imanentă, care există în animale şi în toate creaturile. El este subiectul, suportul personal al acestei energii vitale, având viaţa prin sine ca fiinţă şi pentru el însuşi.

Sufletul este principiul formator, care individualizează firea umană într-un subiect; de aceea sufletele descendenţilor lui Adam nu sunt conţinute în sufletul lui Adam. Ca prototip al neamului omenesc, Adam cuprinde în sine pe toţi, dar fiecare îşi primeşte o existenţă individuală, printr-un suflet nou creat de Dumnezeu pentru el.

După moartea fizică, sufletul se desparte de trup pentru un timp, cu speranţa vieţii veşnice şi în aşteptarea învierii trupului. Autorul "Epistolei către Diognet" compară raportul dintre creştini şi lume, cu relaţia dintre suflet şi trup, spunând : "Sufletul care este nemuritor locuieşte într-un templu pieritor ; iar creştinii, care peregrinează pentru un timp în mijlocul a ceea ce se destramă, aşteaptă nestricăciunea în ceruriť"(cap. 6).

Extrase din - http://ro.orthodoxwiki.org/Suflet