Citat:
În prealabil postat de freehugs
Foarte interesanta dilema. Raspunsurile pot fi diferite in functie de evolutia spirituala a fiecaruia.
Eu consider ca toate suferintele au o origine spirituala: adica apar datorita atasamentului nostru fata de cele lumesti, de pacat.
Singura solutie viabila, desi pare imposibila, este de a renunta la atasamente.
Un alt sfat, la aceasta problema,foarte probabil mai pertinent decat ce am scris eu mai sus(acum mi-am amintit) il da Parintele Arsenie Boca(zice cam asa): Schimbati-va felul de a vedea suferintele, ele nu sunt decat mana blanda a lui Dumnezeu care incearca sa ne aduca pe calea cea ingusta dar dreapta, bucurati-va ! Ziceti asa: "Doamne ce mi-ai dat, aia imi trebuia si ma bucur !"
|
Într-adevăr, partea a doua a mesajului tău e mult mai pragmatică. Prima parte, mai idealistă fără să fie neapărat hazardată, poate să treacă în domeniul metafizic autoamăgirile de la punctul 1 și să agraveze căderea în iluzie, fiindcă până și dracul ne păzește de păcatele relativ mici, amplificându-le importanța, ca să ne abată atenția de la păcatele mari cum ar fi mândria implacabilă, pornirile orgolioase , egoismul ca mod de viață și altele. Spunea Cristian foarte bine că suferința însoțește adevărul, lămurindu-l, adică verificându-i autenticitatea.
O întrebare suplimentară pentru tine: care dintre cele două tipuri de atitudini este mai favorabilă pocăinței și terapiei păcatelor?
Cu mulțumiri!