Avva Lucius întrebase: cum anume pot fi recunoscute cursele viclene ale demonilor și, odată recunoscute, cum pot fi ele combătute într-un mod eficient? Întrucât la monahi ispitele potrivnicului se manifestă mai ales prin intermediul „gândurilor" (logismoi), această întrebare poate fi formulată astfel: cum terminăm cu „sugestiile" lor? Evagrie răspunde: opunându-le, potrivit modelului lui Hristos, „un gând ferm".
Cum vedem în cazul ispitirilor lui Iisus în pustie, aceste gânduri „ferme" le găsim în Sfânta Scriptură. Hristos n-a stat la discuții cu ispititorul, nu i-a răspuns cu propriile Sale cuvinte, ci i-a închis gura prin cuvinte ale Scripturii. Sugestia demonică o nimicește astfel Cuvântul lui Dumnezeu. Întrucât Hristos este pentru noi un exemplu în toate, suntem chemați ca în situații asemănătoare să procedăm la fel. Numai așa e cu putință să scăpăm de enervanta vorbărie interioară a „gândurilor" noastre. (...)
Prin aceasta suntem deja în posesia câtorva prețioase indicii privind tratarea viciului nebuniei/lăcomiei pântecelui, elemente care vor fi dezvoltate ulterior în mod exhaustiv. Pentru moment e de ajuns să notăm faptul că aici nu este vorba de o discuție cu potrivnicul, discuție în care ieșim mereu în pierdere, ba ne putem pierde, la o adică, chiar și mințile. E vorba mai degrabă, așa cum s-a spus, de o stopare a acestui du-te-vino al „gândurilor". Pentru ca să poată deveni eficientă, această „metodă" are nevoie drept premisă de o credință puternică și de o autodisciplină severă, lucru accentuat de Evagrie. Recursul la cuvântul lui Dumnezeu drept armă nu are nimic magic, ci e expresia unei depășiri conștiente a micului eu propriu cu deplina încredere că nu putem găsi o oprire decât în Tu-ul lui Dumnezeu. Aceasta este credința.
(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — știința și învățătura Părinților pustiei despre mâncat și postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 23-25)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|