Citat:
În prealabil postat de Annyta
Dar dacă e un profesor universitar, sau de liceu, dar i s-ar cere, în spiritul jertfei, să fie doar învățător, la o școală primară, eventual cât mai modestă, pentru a dovedi că e modest, nu e legat de carieră, de poziție, de confort...
|
Asta ar fi o falsă jertfă, după părerea mea. Este ca și cum Dumnezeu i-a dat 10 talanți, dar el - poate dintr-o greșit înțeleasă smerenie - ia hotărârea să lucreze numai 5. Și care ar fi scopul ei? Smerenia nu este un scop în sine, pentru că dacă îți pui în minte să o dobândești, s-ar putea să nu faci altceva decât să o idolatrizezi și să o ratezi.
Însă, dacă el alege să se facă învățător la sat din dragoste (sau milă) pentru niște copii care duc lipsă de așa ceva, atunci cred că este o jertfă. Dar nu e pentru oricine, ci numai pentru cei care simt chemarea. E ceva personal.
La fel și în privința unui medic foarte bun care ar alege, totuși, un dispensar sătesc (sau în Somalia).
Jertfa trebuie să fie liberă, făcută fără nicio constrângere, dar o chemare tot o precede, lăuntrică (de la Dumnezeu) sau din afară (de la oameni).
Atunci când nu este vorba de o carieră vocațională ca cele de mai sus, însă, și ți se cere să renunți la ea
în vederea unui lucru cu mai mult rost dumnezeiesc și – din cauza atașamentului pe care l-ai dobândit față de ceea ce această carieră îți oferă ție, iar nu față de ceea ce oferi tu prin intermediul ei – nu poți să o faci, atunci cred că este o problemă. Fiecare își cunoaște mai bine ecuația vieții și poate să-și dea seama în consecință în ce situație se află. Eu nu pot decât să emit generalități.
Poți să-i slujești lui Dumnezeu și omului în multe profesii, de la cele foarte smerite (ca măturător sau îngrijitor) până la politician, dar cred că toate trebuie să fie însoțite de o jertfă personală. Să o faci ca pe o ofrandă, ca pe un dar pentru ceilalți. Există, din păcate, și multe profesii lipsite de un rost ziditor, în care nu poți sluji aproapelui, ba chiar din contră.
În momentul în care începi să lucrezi doar pentru tine - și nu am în vedere obținerea mijloacelor de trai minime pentru tine și familia ta -, jertfa lipsește sau îți jertfești ție, adică te-ai făcut idol ție însuți.
Cred că munca noastră este sau trebuie să fie modul nostru specific de a sluji creștinește și, prin asta, principala mărturie creștină, ca mădulare ale Bisericii ce funcționează în relație cu celelalte, animate de sângele jertfei lui Hristos. Adevărata jertfă ne duce de la moarte la viață într-un mod paradoxal, pentru că renunțăm la ceva (la limită la tot), însă ceea ce dobândim este de cu totul altă natură și nu poate fi mai bine numit decât Viață. Și numai când o gustăm pe cea adevărată ne dăm seama că înainte eram morți.