Citat:
În prealabil postat de Annyta
E
Mi se pare că ispitele lovesc din tote părțile. Poți să nu mănânci, ba chiar să te împărtășești des, dar să te enervezi, să judeci, să te lauzi etc. Sau nu te împărtășești mereu, bei chiar cafeaua de dimineață, dar ești mai atent la slujbă, participi mai bine la rugăciune, ții minte predica și chiar pui în practică ce auzi. Ideal e să le facem pe toate. Eu am constatat că e greu... se întâmplă uneori, dar nu e chiar în controlul nostru. Noi încercăm, dar sunt perioade destul de scurte când le facem pe toate ca la carte și suntem și mai linișțiți, împăcați, iubitori etc. Cine e oare mereu așa?
Ba chiar și sfinții, fiecare avea cumva harisma lui, unul era mai blând, unul mai aspru... De ce să ne poticnim într-un program rigid? Cădem, ne ridicăm, mergem înainte. Și Domnul se milostivește de noi când și cum consideră El.
|
Annyta ,ispite avem toti ,dar a te enerva sau a judeca nu reprezinta o ispita ci un obicei.
O ispita este atunci cand te enervezi foarte rar ,sau gandul judecatii ne da tarcoale cateodata.
Noi suntem datori sa alungam aceste obiceiuri cu armele credintei.
De aceea ni se recomanda sa ne rugam dimineata ca sa avem pace in cursul zilei si sa pacatuim mai putin.
Pentru unii credinta e un program rigid ,pentru altii care se roaga mai de multi ani nu reprezinta chiar o cazna.Si chiar Hristos a spus sa ne silim ca sa ne mantuim.