[Yasmina]

Pacatul-Tudor Arghezi


Pacatul

Pomul pe care Domnul îl oprise
Facea de toate, si caise,
Smochine, chitre, pere moi si prune,
Cari de cari mai grase si mai bune,
Castan cu fel de fel de craci,
Cu flori, miresme si murmure. Caci
În Paradis se îmbinau deodata
Tot bunatati din lumea toata.

Sa nu te-ndemne gândul: „Ia si papa!”.
Sa nu îti lase gura apa
Si sa mai tii porunca minte
A sfântului si bunului Parinte?
Înger sa fii, si tot si-ar fi dat brânci
Inima – vai – sa rupi si sa manânci,
Necum sa fii baiat si fata,
La pomul care da si ciocolata.

Ei se uitau la poame, iar pe
Copac se-ncolacise ispititorul sarpe
Si ochii lui de mâta, aurii,
Îi împingeau sa guste pe copii,
Care dadeau copacului târcoale,
Macar din portocale;
Ca se cojesc, mai mare dragul,
Nejerpelite cu briceagul.

Ce-or fi mâncat, ce nu vor fi mâncat,
Destul ca au cazut în greu pacat.
Ba de abia atunci, mi se pare,
Li s-a deschis mai bine pofta de mâncare
Si-au învatat la Raiul din padure
De-abia sa sara legea si sa fure.