[tot-Laurentiu]

Elemente eretice gnostice în Mişcarea feministă

Introducere

În acest capitol vor fi prezentate momentele istorice şi teologice care au stat la baza Mişcării feministe şi unii din factorii eretici din lumea protestantă şi cea anglicană ce au favorizat hirotonia femeilor. Problema feministă a devenit în contextul social, cultural şi religios creştin una din chestiunile importante la începitul anilor ’70, dezbaterile aprinse se vor desfăşura în jurul inegalităţilor dintre sexe marcate de istorie. Mişcarea feministă a încercat, încearcă şi parţial a reuşit o revizuire a valorilor religios-morale, teologice şi culturale având ca punct de plecare dihotomia între feminin şi masculin, dihotomie care trebuie să recunoaştem nu mai creează armonie, ci anarhie. Feminismul susţine că întreaga cultură patriarhală a fost dominată timp de trei mii de ani de subordonarea femeii de către bărbat, care au fost în istoria lumii şi în viaţa religioasă ca şi inexistente, de aceea femeia de astăzi doreşte să obţină locul său în societate şi să se autodefinească, situându-se adeseori pe poziţii critice faţă de puterea masculină. Discursul feminin nu se reduce la simple constatări ale unor situaţii în care se află femeia, ci critica devine uneori radicală mergând până la cele mai sensibile aspecte ale teologiei creştine.

Mişcarea feministă apare în „cultura americană” a secolului al XX-lea, fiind o mişcare de emancipare, ce pune accent pe libertatea femeii, însă ia poziţii îngrijorătoare în curentul Erei Vărsătorului, căutând un echilibru între principiul masculin şi cel feminin. Această mişcare este reacţia faţă de o societatea masculinizată, industrializată, unde predomină raţiunea tehnico-ştiinţifică, analitică şi critică, în care se vorbeşte tot mai mult de individualism, autonomie şi dreptul de autodeterminare.

Problema feminină nu este una nouă, ea se ridică de aproape două mii de ani în lumea creştină, gnostică eretică şi în religiile păgâne(814). Unele dintre sectele gnostice refuzau Vechiul Testament, pentru că exprima o atitudine de tip patriarhal, de aceea problema feminină va fi intens dezbătută în scrierile gnostice care susţineau cu tărie posibilitatea femeii de a fi egală cu bărbatul. Feministele folosesc drept model de discriminare ultimul dialog din Evanghelia lui Toma unde Simon Petru spune: “Maria trebuie să plece dintre noi pentru că femeile nu sunt demne de viaţă. Iisus îi zice «O voi învăţa să devină bărbat, pentru ca şi ea să poată deveni un spirit viu, asemănător vouă, bărbaţilor. Pentru ca orice femeie care va fi bărbat să poată intra în Împărăţia Cerurilor»”.(815)

Mentalitatea păgână, ca şi cea iudaică mergeau pe ideea că femeia este inferioară bărbatului de aceea trebuie să fie supusă necondiţionat. Odată cu venirea Măntuitorului, situaţia se schimbă; El vorbeşte de egalitatea bărbatului cu femeia, iar în cuvântările sale Sf. Apostol Pavel spune: „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios...”(I Corinteni 7, 14). Apostolul mergând pe linia învăţăturii lui Hristos a urmărit să salveze egalitatea sexelor: “Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti in Hristos Iisus” (Gal. 3, 28). În lupta de eliberare de sub autoritatea masculină, feministele doresc să fie depăşite uniformitate şi rolul tradiţional deţinute de bărbat în Biserrică; ele vor să-şi definească locul pe care vor să-l deţină în Biserică. Critica feministelor creştine este îndreptată spre trei obiective: critica trecutului tradiţiei creştine, critica atitudinilor patriarhale care au dominat Biserica creştină, inferioritatea şi subordonarea femeilor în Biserică(816). Punctul de plecare al criticilor feministe este îndreptat împotriva teologiei clasice dominate de tradiţia iudeo-creştină, despre care spun că este controlată de atitudinea patriarhală şi de teologia androcentrică. Mişcarea consideră că dintotdeauna, au dominat structurile patriarhale ale Bisericii, au deţinut pârghiile puterii, au creat o teologie androcentrică, iar prin acest statut de autoritate, femeile au fost dezavantajate şi excluse din structurile religioase şi cele politice ale conducerii.

Cugetări „doctrinare” ale teologiei feministe

O relecturare a Sfintei Scripturi. Pentru toate feministele Sfânta Scriptură, este cauza şi consecinţa unei viziuni patriarhale, androcentrice şi sexiste a lumii 817. Biblia este considerată instrumentul de subordonare şi marginalizare a femeilor în perioada celor două mii de ani de creştinism. În contextul crizei teologice occidentale moderne, ce are la bază Reforma, critica feministă porneşte de la interpretarea Genezei, capitolul I, despre care spun că Dumnezeu Creatorul cerului şi al pământului este un obstacol pentru înţelegerea creaţiei. Se sugerează ideea că teologia creştină a creaţiei are o elaborare insufiecientă, fiindcă figura maternă a divinităţii este inexistentă. De aceea, la sfârşitul secolului al XIX-lea s-au pus bazele unei interpretări feministe a Bibliei, prin traducerea tendenţioasă numită „Woman’s Bible”, editată în 1895 şi 1898, la iniţiativa grupului fondat şi condus de Elizabeth Cady Stanton. Traducerea este considerată un „eveniment cultural major”, dându-i-se o importanţă eclezială deosebită în lumea protestantă nord-americană. Grupul de iniţiativă va avea ca obiect de activitate nu numai traducerea ci şi reinterpretarea Bibliei, dirijându-şi toate resursele spre ruptura cu trectl şi cu schemele tradiţionale ale teologiei masculine818.

În euforia schimbărilor survenite în secolul vitezei, feministele vor să demonstreze că sunt capabile să cunoască limbile clasice, să înţeleagă ideile filozofice şi să clarifice probleme de înţelegere a Sfintei Scripturi. Prin studiul Scripturii şi prin noi reinterpretări dogmatice, se încearcă ieşirea din chingile teologiei masculine. Prima redută ce trebuia cucerită a fost denunţarea sexismului lingvistic folosit de partea masculină pentru desemnarea lui Dumnezeu şi o recitire într-o nouă lumină a textelor biblice. Ele acuză că redactorii Sfintei Scripturi sunt tributari unei culturi, unei societăţi şi unei religii patriarhale, c caracter androcentric.

Acest proces nu se opreşte numai la o relecturare biblică, ci merge până acolo, încât se doreşte o reformulare a întregii istorii ecleziastice. Cele mai multe dintre cercetătoare utilizează metode de lucru ştiinţifice, ca exegeză istorico-critică, combinate cu metoda hermeneutică, prin care încearcă să excludă tentativele androcentrice ale teologiei creştine clasice. Unele cred că textele Sfintei Scripturi dominate de tendinţe patriarhale sunt irecuperabile pentru cauza feminină, de aceea au început să selecteze şi să excludă pasaje ce sunt considerate depreciative la adresa femeilor, încercând în acelaşi timp să reconstituie istoria bisericească feminină ascunsă de avatarurile succesive ale textelor biblice şi de tradiţia patriarhală.

Momentul reinterpretării Sfintei Scripturi într-un limbaj feminin este considerat absolut necesar, pentru a se putea trece la următoarea etapă şi anume aceea a acceptării hirotoniei femeii şi, totodată, a structurilor Bisericii feministe (819).

Deviaţii trinitare în teologia feministă.
Imaginea feminină a lui Dumnezeu-Tatăl

Teologia ortodoxă atât în trecut, cât şi astăzi a respins speculaţia privind aspectul feminin al lui Dumnezeu, pentru că vine în contradicţie cu adevărul dumnezeiesc revelat şi pentru că dă naştere la confzii doctrinare asemănătoare fabulaţiilor sectelor gnostice ale primelor veacuri şi celor din Evul Mediu.

Pentru teologia feministă, „problema lui Dumnezeu-Tatăl este problema problemelor”, (820) întrucât denumirea „Tatăl” impune un Dumnezeu masculin, ce evocă un sistem patriarhal şi o relaţie ierarhică infantilă.

Feministele susţin că persoana lui Dumnezeu-Tatăl sau noţiunea de Dumnezeu-Tatăl a fost mult timp ignorată şi nu a fost niciodată supusă unei analize critice, termenul în sine „Tatăl” fiind cel ce croieşte drumul conceptului de patriarhalism şi aşază în centru bărbatul şi întreaga organizare socială care este una masculină(821). De aceea este nevoie de o reconceptualizare şi o reconstrucţie pe baza unei interpretări alegorice a metaforei Tatălui. Una dintre repreyentantele feminismului arată că: „Imaginile, simbolurile şi conceptele noastre Realităţii Ultime sunt construcţii pur omeneşti, expresii ale unui limbaj, ce nu pot să descrie Divinitatea în sine” (822). În „teologia feministă” se vorbe;te mai mult de divinitate, decât de Dumnezeu-persoană, iar pentru a elimina caracterul personal al lui Dumnezeu-Tatăl şi pentru a fec loc principiului divin de natură feminină, se foloseşte simbolismul maternităţii divine. Feministele spun că adevărul asupra aspectului maternal al lui Dumnezeu a fost ascuns timp de aproape două mii de ani de învăţătură creştină. De aceea, Ursula King, una din reprezentantele de marcă ale mişcării, insistă asupra faptului că dihotomia personal/impersonal poate dispărea, dacă se foloseşte imaginea maternităţii divine din hinduism (823).