Sincer, n-am nici cea mai vaga idee de ce ar fi plecat, asa inopinant, acel parinte tocmai in sf munte, tocmai acum inainte de Pasti (adica atunci). Era duhovnicul colegei mele si alor ei, il stiau de la Radu-Voda si mersesera dupa el la manastirea(de maici) unde slujea acum, scria si la o revista. Cat despre mine, intr-adevar, nu stiu cat as rezista la poarta manastirii, probabil m-as duce invartindu-ma drept la stim noi cine (ala de pe pustii). Nici atitudinea ta nu mi-e de mare ajutor, sa stii. Eram convinsa ca nu ma va mai convinge nimeni vreodata sa fac vreun avort si ai venit tu (cred ca impins de necuratul) zicand ca ba da, ma va convinge, si am inceput sa ma indoiesc de taria convingerii mele... Mai ales ca acum s-a intamplat sa se si imbolnaveasca, sa nu mai poata sa care, ori ar fi trebuit sa car io pana lepadam, ori m-ar fi convins el si ai lui sa pun capat sarcinii ca sa pot cara. Bine ca nu s-a intamplat, cred ca Dumnezeu a stiut ca nu era momentul...dar eu tot sunt terifiata de ce s-ar fi putut intampla... Cred ca este foarte nedrept sa fi nevoit sa alegi intre un sot/sotie, mai ales bolnav, si copilul ce urmeaza sa vina...cam cum era pe vremuri cand erau femeile in travaliu si sotii si medicii trebuiau sa aleaga pe cine salveaza si pe cine sacrifica...
|