XVIII. MODALITATEA DE CUNOASTERE
Astazi,ateismul si protestantismul ar putea fi intoarse impotriva Ortodoxiei.Dar acest asalt se bazeaza pe o deceptie.Ei detesta Ortodoxia pentru ca o vad cu propriile lor criterii,cu propria lor mentalitate. O vad ca pe o varianta a catolicismului.Acest lucru nu se datoreaza unei rele-vointe din partea lor,ci unei totale incapacitati de a judeca cu alte standarde si de a gandi cu o alta mentalitate.
Catolicismul,protestantismul si ateismul se afla la acelasi nivel.Sunt produse ale aceleasi mentalitati.Toate trei sunt sisteme filozofice,rezultate ale rationalismului,adica ale conceptieipotrivit careia ratiunea umana este fundamentul certitudinii,masura adevarului si modalitatea suprema de cunoastere.
Ortodoxia se afla la cu totul alt nivel.Ortodocsii au o mentalitate diferita.Ei considera filozofia o fundatura care nu l-a dus pe om niciodata la certitudine,adevar si cunoastere.Ei respecta ratiunea umana ca nimeni altcineva si nu o nesocotesc niciodata.O considera unul dintre factorii folositori la detectarea minciunii si descoperirea greselii.Dar ei nu admit ca ratiunea umana este capabila sa-i ofere omului certitudine,sa-l lumineze pentru a vedea adevarul ori sa-l calauzeasca spre cunoastere.Cunoasterea adevarata este revelatia lui Dumnezeu si a creatiei Lui intr-o inima curatita de harul ceresc si de stradaniile si rugaciunile omului.”Fericiti cei curati cu inima,ca aceia vor vedea pe Dumnezeu. !”
Adevarul nu este o serie de definitii,ci Insusi Dumnezeu ,Care S-a manifestat concret in persoana lui Hristos,Cel care a spus :”Eu sunt Adevarul”.
Certitudinea nu este o chestiune de armonie intelectuala;este o incredintare profunda a inimii.Iii apare omului dupa o revelatie launtrica si este insotita de caldura harului ceresc.Armonia intelectuala,care este rezultatul unei ordonari logice a lucrurilor,nu este insotita niciodata de aceasta incredintare.
Filozofia se caracterizeaza prin conceptualizare.Intelectul uman nu poate accepta realitatea asa cum este.Mai intai o traspune in simboluri si apoi elaboreaza pe baza simbolurilor.Dar simbolurile sunt imagini contrafacute ale realitatii.Conceptele sunt la fel de indepartate de realitate cum este imaginea unui peste de un peste viu.
Adevarul unui filozof este o serie de figuri si de imagini.Aceste simboluri prezinta un mare avantaj:sunt inteligibile.Sunt croite dupa masurile omului si satisfac intelectul.Ele prezinta,insa,si un mare dezavantaj:nu au nici o legatura cu realitatea vie.
Realitatea vie nu incape in categoriile intelectului uman.Este o conditie dincolo de ratiune.Filozofia este o tentativa de transpunere a suprarationalului in rational.Dar aceasta este o contrafacere si o inselatorie .Acesta este motivul pentru care Ortodoxia respinge filozofia si nu o accepta ca modalitate de cunoastere.
Singura modalitate de cunoastere este curatia inimii.Doar ea ingaduie salasluirea in om Sfintei Treimi.Doar in acest fel poate fi cunoscut Dumnezeu in intreaga Lui creatie,fara a fi conceptualizat.El este cunoscut asa cum este cu adevarat,fara a deveni inteligibil si fara a fi minimalizat pentru a incapea in limitele sufocante ale intelectului uman.Astfel,mintea (nous) omului,vie si lipsita de intelegere,se uneste cu Dumnezeul cel viu si de neinteles.CUNOASTEREA ESTE CONTACTUL VIU AL OMULUI CU CREATORUL SI CREATIA LUI,IN DRAGOSTE IMPARTASITA.
Experienta cunoasterii este ceva ce nu poate fi exprimat in cuvinte omenesti.Cand Apostolul Pavel a dobandit cunosterea,a spus ca a auzit cuvinte de negrait-ceva ce omul nu poate exprima.
Asa este teologia crestina-imposibil de exprimat.Dogmele sunt formulari utile,dar ele nu reprezinta cunoasterea autentica;ele pur si simplu te calauzesc si te feresc de greseala.Un om poate avea cunoasterea fara sa cunoasca dogmele,la fel cum el poate cunoaste si accepta toate dogmele fara a avea cunoasterea.De aceea,dincolo de teologia afirmativa a dogmelor,Parintii au asezat taina adanca a teologiei negative (apofatice),unde nici o definitie nu este acceptabila,unde mintea tace si inceteaza sa lucreze,unde inima isi deschide usa pentru a-L primi pe Marele Oaspete „Care sta la usa si bate”,unde mintea Il vede pe El, Care este.
Si sa nu creada nimeni ca aceste lucruri sunt adevarate doar in ceea ce priveste cunoasterea suprarationala,care este o miscare a lui Dumnezeu catre oameni.Omul nu poate cunoaste nimic cu ratiunea lui si nu poate fi sigur de nimic-nici de el,nici de lume,nici macar de cele mai obisnuite si comune lucruri.
Sincer ,cine a asteptat sa auda silogismul lui Descarte „Gandesc,deci exist” pentru a fi sigur ca exista cu adevarat ?Si cine a asteptat ca filozofii sa dovedeasca ca lumea din jurul lui este reala pentru a crede ca este asa ?De altminteri,o astfel de dovada nu exista si nu va exista niciodata,iar cei preocupati de filozofie stiu foarte bine lucrul acesta.Nimeni nu a reusit vreodata sa dovedeasca efectiv cu ajutorul ratiunii sale ca gandurile noastre si propriul nostru eu,precum si lumea din jurul nostru,nu sunt naluci.Si,chiar daca ar dovedi-o in mod logic,acea dovada logica nu ar putea asigura pe nimeni.
Daca suntem siguri ca existam si ca prietenii nostri nu sunt plasmuiri ale imaginatiei noastre,acest lucru nu se datoreaza dovezilor filozofilor,ci unei cunoasteri launtrice si unei cunostiinte launtrice care ne ofera o certitudine despre tot,fara silogisme si fara dovezi.Aceasta este cunoasterea fireasca.Este cunoasterea inimii si nu a mintii.Este temelia sigura a oricarui gand .Ratiunea poate cladi pe ea fara vreo primejdie de naruire.Fra ea,insa,ratiunea cladeste pe nisip.
Aceasta cunoastere fireasca este cea care il calauzeste pe ompe drumul Evangheliei si il ajuta sa deosebeasca adevarul de minciuna,binele de rau.Este prima treapta care il inalta pe om spre tronul lui Dumnezeu.Cand omul urca de buna voie primele trpte spre cunoasterea fireasca,atunci Insusi Dumnezeu se apleaca si il invaluie in acea cunostere cereasca a tainelor „ce nu-i este ingaduit omului sa le rosteasca”.
Predicile Apostolilor si ale Parintilor,proorocii,Evanghelia si cuvintele lui Hristos Insusi sunt indreptate catre cunoasterea fireasca a omului.Acesta este domeniul dogmelor si al teologiei afirmative.Este ieslea in care se naste credinta.
Inceputul credintei este putinta inimii de a intelege ca Adevarul vorbeste in acea carte mica numita Evanghelia,ca Dumnezeu Se pogoara si salasluieste in acea biserica obisnuita de oameni sarmani si credinciosi.Cand te va cuprinde teama pentru ca umbli pe pamantul asternut de mana lui Dumnezeu,pentru ca privesti marea intinsa,pentru ca pasesti si respiri,atunci ochii tai vor incepe sa lacrimeze-lacrimi de cainta,lacrimi de iubire,lacrimi de bucurie-si vei simti cele dintai mangaieri ale unor taine de negrait.
Cunoasterea fireasca exista in oameni ,dar nu are aceeasi puritate in cazul tuturor.Iubirea de placeri are puterea de a o intuneca.Patimile sunt aidoma negurii,si de aceea putini sunt cei care gasesc calea catre adevar.Cati nu s-au ratacit in labirintul filozofiei,cautand o luminita pe care n-au s-o vada niciodata ?
In acest labirint nu este important daca cineva este crestin ori ateu,protestant ori catolic,adept al doctrinei lui Platon ori Aristotel.Exista un indiciu comun de identificare pentru toti-intunericul.Oricine intra in pestera rationalismului isi pierde vederea.Si,orice vesminte ar purta,ele dobandesc aceeasi culoare intunecata.In discutiile lor ei se inteleg foarte bine,caci au aceleasi presupozitii-presupozitiile intunericului.Dar le este cu neputinta sa-i inteleaga pe cei care nu se afla in labirint si care vad lumina.Si,orice le-ar spune cei de afara,ei inteleg totul cu propriile lor presupozitii si nu-si dau seama in ce fel ceilalti le-ar putea fi superiori.
|