Dincolo de faptul că afirmațiile tale nu au la bază o observare corectă a creștinilor, ci doar una de suprafață, s-ar putea să ai și ceva dreptate. Există o religiozitate bazată pe frică, însă cred că nu este majoritară între creștini. Oricum, nu pot vorbi în numele celorlalți.
Îți pot spune, însă, că temelia credinței creștine este învierea lui Hristos, fapt dătător de mare bucurie, întrucât creștinii știu că învierea Lui este și învierea noastră, în măsura în care Îl vom cunoaște și ne vom uni, tainic, cu El, asemănându-ne tot mai mult Lui.
Iar această înviere, care are la bază o jertfă de bunăvoie, este, iarăși, întemeiată pe o dragoste imensă a lui Dumnezeu pentru om, pe care n-a vrut să-l lase într-o moarte veșnică (pe care singur a ales-o), ci i-a dat o nouă șansă, o nouă posibilitate de a se bucura de Viața Lui, acum și mereu (etern).
Dumnezeu ni S-a făcut cunoscut, prin intermediul lui Hristos, ca un Tată iubitor și iertător. Taina iertării, spovedania, ne este dată pentru ca ori de câte ori ne depărtăm de El, să ne putem reîntoarce acasă, părăsind păcatul, care nu este altceva decât o uitare și o îndepărtare de Dumnezeu.
Singura frică pe care trebuie să o avem este de a nu răni dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Teama de păcat nu trebuie să fie altceva decât teama pe care o simți îndepărtându-te de lumină și de căldură, mergând către o periferie întunecată și rece, care se mai numește și „întunericul cel mai din afară” în Evanghelii.
|