Citat:
În prealabil postat de catalin2
Probabil nu ai citit cu atentie mesajul meu, am scris acolo doua puncte, la primul din punct de vedere crestin si la al doilea din punct de vedere stiintic. Punctul de vedere crestin e doar pentru crestini, de aceea l-am numit asa, nu pentru hindusi, atei sau altii. Punctul de vedere stiintific e pentru toti, si acela nu se baza pe Biblie, ci pe argumente stiintifice.
Intelegi acum?
|
Catalin, problema nu este ca "abaaaabbbb63" sau AlinB, nu citesc cu atentie sau nu inteleg ce citesc ci cu totul alta.
Orice ai scrie, oricate argumente ai aduce, oricat de logic ai fi, vei descoperi ca aceste persoane adopta stilul "sofistilor", un stil natural al celor care nu doresc sa cunoasca sau sa inteleaga ceva, ci doar sa-si dea cu parerea, fara a avea la baza decat "instinctul" lor firav.
Am sa fac o scurta prezentare a logicii folosite de acesti sofisti, pentru a intelege mai bine stilul acestora:
Aristotel spunea: "
sofistii sunt oameni care pretuiesc mai mult sa para intelepti decat sa fie, scopul principal al sofistului este sa-si convinga adversarul pe cale oratorica"
Protagoras a fost cel dintaii sofist care a sustinut ca, cu privire la fiecare lucru, exista doua rationamente opuse unul altuia si a fost cel dintai care a argumentat in acest mod. Conceptia lui Protagoras poate fi caracterizata drept relativism sensualist: totul este adevarat, orice opinie poate fi sustinuta.
Protagoras nu spune: „gandirea este masura tuturor lucrurilor" ci „omul este masura tuturor lucrurilor". Acest principiu leaga intreaga posibilitate a stiintei de subiectivitatea relativa a individului in particular:
nu omul in general este in centrul stiintei, ci omul individual care-si fabrica propria lui stiinta particulara.
Al doilea mare sofist, Gorgias din Leontinoi apartinea aceleiasi grupe de filozofi care negau existenta vreunei reguli a cunoasterii, dar nu pe acelasi temei ca Protagoras si discipolii sai. El a dezvoltat urmatoarele trei teze: mai intaîi, nu exista nimic; in al doilea rand, daca ar exista ceva ar fi necunoscut pentru oameni; in al treilea rand, daca ar putea fi cunoscut nu ar fi comunicabil celorlalti oameni.
Potrivit celor sustinute de sofisti, cuvantul — la atat reduc ei conceptul — rezuma observatii intamplatoare, experiente mai mult sau mai putin nedefinite, tinzand sa ia o existenta independenta cu totul nejustificata. Conceptul fiind, asadar, un reziduu al unor experiente intamplatoare, nu reprezinta decat un cuvant, nu desemneaza o realitate.
Asa stand lucrurile, sofistii aratau prin tot felul de argumente, unele nu tocmai atat de naive pe cat par cele ce ne-au fost transmise, ca notiunile nu sunt bine definite, ca nici nu pot fi, si prin aceasta ca nici principiul contradictiei, aparut o data cu definirea conceptelor, nu mai functioneaza.
De aici, consecintele pozitiei lor practice: nu mai au grija de adevar, deoarece se poate demonstra orice, si teza si antiteza in aceeasi problema, metafizica devine o retorica, iar arta dialectica se transforma in eristica, arta de a castiga in discutii.
Sofistii reprezinta, din punct de vedere etic si filozofic, continuarea unei perioade de decadenta si confuzie, prin faptul ca ei se ridica permanent impotriva celor care acepta adevaruri absolute si definitive, folosind doar criteriile lor subiective si neverificate.