Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin, cununa Apostolilor lui Hristos și sceptrul cel din aur al conducătorilor celor binecredincioși, pecetea adevărului Ortodoxiei și vistieria cea bogată a darurilor Bisericii, ca cel ce cu îngerii petreci și pe oameni păzești de asupririle celui rău, nu înceta a cere Împăratului tuturor împreună cu maica ta, oglinda virtuților, icoana blândeții și bucuria credincioșilor, pace poporului pururea prigonit de suflarea viforului ereziilor.
Ca niște sfeșnice luminose străluciți în Biserica lui Hristos, aducând lumina rugăciunii voastre înaintea Luminii Celei neapuse, ca să se lumineze și gândurile noastre cu adevărata cunoștință de Dumnezeu și să ne arătăm și noi făclii vii ale Înțelepciunii.
Împărate Constantin, ca pe o mireasă neprihănită ai păzit Biserica lui Hristos de toată întinăciunea ereziilor, adunând sobor prealuminat, prin care adevărul s-a statornicit și lupii cei înțelegători s-au gonit de la turma Păstorului Celui Îndurat.
Sfântă Elena, ceea ce ești veselia monahilor și a Bisericii podoabă preastrălucită ce ai înfrumusețat cetatea cea sfântă cu mărire biserici spre slava Ziditorului, arată și inima mea biserică preacinstită a Duhului, ca neîncetat să cânt împreună cu glasurile îngerești: ,,Aliluia !” .
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|