View Single Post
  #265  
Vechi 23.05.2014, 22:46:32
guardian knight's Avatar
guardian knight guardian knight is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.02.2011
Locație: Cluj-Napoca
Mesaje: 897
Implicit

Citat:
În prealabil postat de CristianR Vezi mesajul
Personal, mă iau după atitudinea față de statul de drept a partidelor care s-au perindat la guvernare. Cel mai mult acesta este disprețuit de către PSD care, împreună cu PNL l-au sabotat cât au putut.

PDL, deși are corupții lui, și el, a susținut și întărit independența justiției, mai vrând, mai nevrând. Presiunile în sensul ăsta au fost ale lui Băsescu, inițial, care a promovat-o pe Macovei. Și lucrurile se pare că au mers atât de bine încât nici PDL-ului și nici chiar lui Băsescu nu i-a mai convenit, la un moment dat (vezi divergențele cu Daniel Morar și ulterior cu M. Macovei).
Acum, PDL, pentru că are mare nevoie de imagine, o bagă la înaintare pe M. M.

Și acesta este un rezultat al presiunii electoratului; a unei părți nu foarte mari din el, ce-i drept. Ar putea avea ca urmare o întărire a poziției lui Macovei în partid, cine știe, poate chiar o preluare a conducerii partidului la un viitor congres.

M-aș mai putea gândi și la Forța Civică a lui MRU. Pe dreapta nu-mi place PMP, deși sunt câțiva oameni buni și acolo, însă nu în prim-plan.

Dar cred că dacă la putere, în decembrie, va veni omul PSD-ului (iar asta are legătură și cu alegerile de duminică), tot ce s-a câștigat până acum, atât de greu, se va pierde și nu vom mai avea șansa consolidării independenței justiției.

Iar despre importanța statului de drept și despre dificultățile realizării lui la noi mi se pare că a argumentat bine guardian knight în postarea 259.

Și pentru că întrebai ce ne oferă UE, între timp am aflat și un răspuns: o pace durabilă. Este unul (dacă nu principalul) dintre motivele pentru care s-a născut proiectul UE după Al Doilea Război Mondial.
Sa nu uitam si de PNTCD, un partid pe nedrept uitat,si care poate face o surpriza buna cu o echipa de oameni cu totul diferiti de atmosfera poluata a vietii politice din ultimii 10-15 ani !!!
Daca cumva,actualul premier al Romanei va castiga alegerile pentru presedintie,cred ca vom intra in mod discret si treptat intr-o sfera de atractie gravitationala aflata la est !!!
Pentru EST, nu exista separatia puterilor in stat,nu exista justitie independenta, si in general e LINISTE in viata politica,pentru ca marii oligarhi sa nu fie deranjati cu nimica,decat eventual de oligarhul suprem !!!

Last edited by guardian knight; 23.05.2014 at 22:53:17.
Reply With Quote