| 
				  
 
			
			Ap. Fapte 17, 1-9			În zilele acelea, Pavel și Sila, după ce au trecut prin Amfipoli și  prin Apolonia au venit la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. Și  după obiceiul său, Pavel a intrat la ei și în trei sâmbete le-a grăit  din Scripturi, deschizându-le și arătându-le că Hristos trebuia să  pătimească și să învieze din morți, și că Acesta, pe Care vi-L vestesc  eu, este Hristosul, Iisus. Și unii dintre ei au crezut și au trecut de  partea lui Pavel și a lui Sila și mare mulțime de elini închinători la  Dumnezeu și dintre femeile de frunte nu puține. Iar iudeii, umplându-se  de invidie și luând cu ei pe câțiva oameni de rând, răi, adunând gloată  întărâtau cetatea și, ducându-se la casa lui Iason, căutau să-i scoată  afară, înaintea poporului. Dar negăsindu-i, târau pe Iason și pe câțiva  frați la mai-marii cetății, strigând că cei ce au tulburat toată lumea  au venit și aici; pe aceștia i-a găzduit Iason; și toți aceștia lucrează  împotriva poruncilor Cezarului, zicând că este un alt împărat: Iisus.  Și au tulburat mulțimea și pe mai-marii cetății care auzeau acestea. Și,  luând chezășie de la Iason și de la ceilalți, le-au dat drumul.
 
				__________________Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
 (Părintele Alexander Schmemann)
 |