Citat:
În prealabil postat de fallen
Se facea ca ma plimbam prin centrul Bucurestiului si era soare, frumos, liniste (contrar realitatii) si la patriarhie bateau clopotele. Clopotnita era undeva mai jos, pe pod, si de-acolo se cumparau si lumanarile. Insa dupa ce le-am cumparat, a tabarat pe mine o cersetoare ca sa-i dau si ei un leu, si nu mai aveam decat unul, si nu voiam sai-l dau, si a tras de mine, eu la randul meu am impins-o, sau a, bruscat-o, si apoi mi-am dat seama ca nu mai pot intra la biserica dupa asta si de suparare am rupt lumanarile si le-am aruncat in Dambovita :-) :):):)
|
Se facea ca eram in bucatarie si o femeie micuta de statura, cu privire rautacioasa, care aproape ca ii schimonosea fata venea catre mine amenintator. Sentimentul era de teama , de spaima ca de ceva foarte rau ce avea sa se intample. Strigam la ea sa plece, sa ma lase si ea se apropia de mine pas cu pas. Cand a fost suficient de aproape am privit-o atent. Si am amutit. Eram chiar eu insumi, cea care ma ameninta era exact ca mine, chipul meu, statura mea. Singura diferenta era expresia rautacioasa a fetei. Atunci brusc am strigat: Doamne IIsuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa. In numele lui Hristos , pleaca de aici, i-am spus. S-a intors cu spatele si a disparut prin fereastra.
Vise?
ce sa ne spuna?!
Ca suntem rai, pacatosi si ca nu vrem sa ne indreptam. Ca cel mai mare dusman al nostru suntem chiar noi insine. Dar asta o stim si fara vise.