[Mosh-Neagu]

Cred ca pentru majoritatea parintilor care pun astfel problema, adevarul e undeva la mijloc, atunci cand in principiu se declara ortodocsi. Nu toti merg atat de departe, precum doamna de la inceputul topicului, ci dimpotriva, chiar se bucura daca simt mai multa credinta la copiii lor, bineinteles, nu atat de multa incat sa aleaga... manastirea!...
Cei ce se pretind "credinciosi in felul lor", dar evita sa mearga la biserica si mai ales sa se spovedeasca, sunt foarte constienti de greseala lor, dar se amagesc voit, din teama ca, spunandu-si pacatele, preotul le vor interzice categoric repetarea lor. Iar aceasta perspectiva ii sperie. Pentru ca pacatul este in general invaluit in ambalaj dulce si placut la simt si vedere, iar lipsirea de aceste placeri, deloc binecuvantate de Dumnezeu, ar fi, dupa parerea lor, o grozavie! Am simtit in vocea unei femei, chiar o usoara revolta, daca cineva ar indrazni sa-i rapeasca acest gen de "bucurii", care fac deliciul relatiei de familie (dupa parerea ei). Altfel, daca n-ar fi aceste "ingradiri", chiar ar vrea sa participe la Sf Liturghie (care o asculta "cu drag" prin statia de amplificare, in fiecare duminica fiindca sta la doi pasi de biserica). Nu uraste preotii, nu-i dispretuieste, ii respecta pentru ceea ce fac, ii primeste de fiecare data cand vin cu ajunul, dar sa nu-i ceara sa renunte la nimic din ceea ce deja stie ca nu e bine!...
Eu cred ca acest gen de oameni au infinit mai multre sanse la mantuire, decat cei care se straduiesc din vreme, dar cad in pacatul mandriei. Ei sunt constienti ca traiesc in greseala, si in felul lor se smeresc cumva, apreciind pe cei ce se pot abtine. Din pacate, cei ce se abtin, ajung frecvent sa-i judece pe ceilalti si sa se considere mai virtuosi ca si cum chiar ar merita mantuirea.
Niciodata nu vom sti cu adevarat nici cine se mantuieste, nici cine pierde mantuirea, desi pare s-o aiba la..."degetul mic"!