[cristiboss56]

În viaţă, ca oameni, nu putem să nu greşim, spunea arhimandritul Sofronie Saharov. Şi uneori greşelile pot fi mici, dar pot fi şi mari. Important este să nu ţinem minte răul şi să iertăm. Doar aşa Dumnezeu va rămâne în sufletele noastre şi vom primi şi noi, la rândul nostru, iertarea tămăduitoare.
Un ţăran mânios pe copiii vecinului care se jucau cu mingea în curtea lui a adus un dulău care să ţină copiii departe de proprietatea sa. Ideea a funcţionat. Copiii o răriseră cu joaca în preajma câinelui care lătra la ei ori de câte ori se apropiau de el. Dar, într-o zi, mingea şutată de un băiat a zburat chiar lângă coteţul dulăului, iar o fetiţă care nu pricepea primejdia ce o pândea s-a dus să o recupereze. Câinele a omorât-o, iar vecinii, şi chiar întregul oraş, au fost aşa de indignaţi, încât s-au unit şi au refuzat să mai aibă vreo legătură cu proprietarul câinelui. Pur şi simplu, când acesta mergea la magazin să cumpere mâncare sau alte lucruri, era refuzat. Omul ajunsese în mizerie şi se îmbolnăvise. Atunci, tatăl fetiţei pe care o omorâse dulăul a intrat în casa celui părăsit de toţi cu un coş mare plin de mâncare. Bolnavului nu-i venea să creadă. Doar din pricina lui fetiţa murise. A strigat către vecinul său: „Doamne Dumnezeule, de ce faci tocmai tu aceasta pentru mine?“ Tatăl copilei moarte a răspuns: „O fac ca să-l păstrez pe Dumnezeu viu în mine!“