Sunt de acord cu punctul tău de vedere, în sensul că nu trebuie ignorată partea materială, trupească, fiziologică, psiho-chimică, fiind cât se poate de reală, evident.
Mai puțin evidentă, însă, este realitatea harului, și poate că există riscul ca acesta să fie confundat cu niște manifestări ale psihicului, venite de la trup.
Nu este ușor să faci deosebirea între ceea ce-ți vine de la trup și ceea ce-ți vine de la duh, când ambele se întâlnesc și se întrepătrund în suflet (psihic).
Cred că în asta constă măiestria asceților rugători, foarte atenți să nu confunde unele cu altele, și de aceea este nevoie de un asiduu exercițiu de curățire a minții și a simțirii.
Și cred că ar fi greșit să o apuci pe calea ascezei și a meditațiilor cu scopul de a atinge „stări”. Poate aici este deosebirea fundamentală dintre practicile creștine și cele orientale.
|