Ei bine, având în vedere cuvintele de început ale topicului de față, mă tem ca nu cumva leonte să se îndrepte către o pseudo-spiritualitate, pentru că eu cam asta am înțeles din ce a scris: că practicile ascetice ar avea ca scop obținerea acelor mecanisme neuropsihice care ar duce la „spiritualitate” - de fapt la dobândirea unei anumite stări, de liniște și fericire.
Cred că practica ascetică nu se reduce la acestea, și războiul duhovnicesc al călugărilor este mai mult de atât, iar cei care, ca Sfântul Grigorie Palama sau Sfântul Simeon Noul Teolog postesc și se roagă fierbinte, ajung să fie transfigurați de energiile necreate, nu de hormonii care fac parte, fără discuție, din fiziologia creierului.
Dacă pornești la drum (duhovnicesc?) cu gândul că, îmbunătățindu-ți sau dozându-ți neurotransmițătorii, vei atinge fericirea, ce nevoie mai ai de Hristos?
Altfel, găsesc interesante noțiunile pe care ni le-a oferit, și bune dacă avem în vedere sănătatea trupească.
|