[CristianR]

Numai gândul de a mă lipsi de apropierea dumnezeirii mă sperie de moarte. Pentru că, deși arareori simt harul, conștientizez acum, datorită acestei rugăciuni îndrăznețe de care vorbești, că el ne învăluie permanent.
Nu vreau să fac o astfel de experiență, după cum nu vreau să mă lipsesc nici măcar pentru două minute de aer.

Nu neg, însă, că celor exersați ar putea să le fie de folos. Totuși, Sfântul Siluan spunea, parcă (și cred că nu numai el), că Dumnezeu își retrage adesea harul, chiar dacă omul stăruie în rugăciune și în viețuire curată, ca acesta să-I simtă lipsa (să-L cunoască prin lipsă), să-L dorească și mai mult.