Nu cunosc prea bine acea corespondență, nici întreaga operă nu i-am citit-o. Iată, însă, finalul articolului la care am făcut trimitere anterior:
Citat:
|
Iar acum, un modest act de cinstire. Precum ne încredințează înscrisul de pe o veche carte bisericească, Mihai Eminescu, după ce, de Sfinții Voivozi Mihail și Gavriil (în 1886), s-a împărtășit cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos, îi zicea preotului: ” Părinte, să mă îngropați la țărmul mării și să fie într-o mânăstire de maici și să ascult în fiecare seară, ca la Agafton, cum cântă Lumină lină”.
|
De aceea, mai plauzibil îmi pare că a fost un suflet zbuciumat, oscilând între credință și necredință.