[AlbertX]

În prealabil postat de iustin10

Acum imi vine in minte idea ca intalnirea cu Iisus nici nu are o data anume,ca este de fapt o reintalnire , ca El era de la inceput in noi, ca "El este lumina care lumineaza pe orice om care vine in lume". Si in clipele ateismului si framantarii mele , El era cu mine.

În prealabil postat de iustin10

Si poate ca e inspirat ales titlul ,pentru ca prin Iisus avem acces la Tatal si prin Iisus ne a fost daruit si Duhul.Prin jertfa Sa avem cunoasterea treimii si pogorarea Duhului si dragostea Tatalui . Fara jertfa Sa , treimea era cel mult o notiune filozofica pentru noi.

Oarecum off-topic, extras din Ieromonah Serafim Rose - Cartea facerii, crearea lumii ...

Şi zise Dumnezeu: Să facem om după chipul nostru şi după asemănare, şi să stăpânească peştii mării şi pasările cerului şi dobitoacele şi tot pământul şi toate vietăţile cele ce se târăsc pre pământ. Şi a făcut Dumnezeu pre om., după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pre dânsul, bărbat şi-femeie i-a făcut pre ei.

Am văzut că zidirea din cele Şase zile e lucrarea Sfintei Treimi, şi anume, Tatăl porunceşte „Să fie !", iar Fiul zideşte. Insă, la zidirea omului, pare a avea loc o sfătuire aparte între Persoanele Treimii. Iată ce spune Sfântul Vasile: "Să facem om". [...] Cuvântul acesta nu mai fusese folosit pentru nici una dintre existenţele rânduite. Pentru lumină, porunca a fost simplă: a zis Dumnezeu: Să se facă lumină. S-a făcut cerul, şi nu s-a ţinut sfat pentru cer. [...] Aici omul încă nu există, dar se ţine sfat asupra omului. Dumnezeu nu a spus, la fel ca pentru celelalte fiinţe: "Să se facă om !" Cunoaşte dar vrednicia ce ţi s-a dat. Nu ţi-a pricinuit obârşia prin poruncă, ci sfat a ţinut Dumnezeu, spre a şti cum să aducă la viaţă această fiinţă vrednică de cinstire...

De ce oare nu a zis Dumnezeu "Fă", ci "Să facem om" ? A zis aşa, ca să poţi cunoaşte stăpânirea. Că voieşte ca tu, luând aminte la Tatăl, să nu tăgăduieşti pe Fiul; voieşte să cunoşti că Tatăl a zidit prin Fiul, iar Fiul a zidit cu voia Tatălui, şi că ţi se cade să slăveşti pe Tatăl în Fiul, şi pe Fiul în Duhul Sfânt.

Dar nu a zis: "Şi au făcut ei", ca nu cumva să afli aici pricină de închinare la mai mulţi dumnezei. Tot aşa, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „De ce, când s-a făcut cerul, nu s-a zis "Să facem", ci, mai curând, să se facă cer, să se facă lumină, şi tot aşa pentru fiecare parte a zidirii, ci numai aici se adaugă: "Să facem", arătându-se sfatul, chibzuirea şi îm-preună-grăirea cu cineva de aceeaşi cinste ? Cine este cel ce are să fie făcut, de i se dă atâta cinstire ? Este omul - fiinţă măreaţă şi minunată, mai de preţ înaintea lui Dumnezeu decât toată zidirea... Că s-a ţinut sfat, chib-zuire şi împreună-grăire nu fiindcă Dumnezeu avea trebuinţă de sfat - să nu fie ! - ci ca prin însăşi aceasta să ne arate vrednicia celui zidit...

Şi cine este Acela Căruia îi zice Dumnezeu: "Să facem om" ? Este Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie (îs. 9, 6), Fiul cel Unul-născut şi însuşi Dumnezeu. Aceluia îi zice: "Să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră". Nu zice: "După al meu şi al tău" sau "al meu şi al vostru", ci "după chipul nostru", arătând un singur chip şi o singură asemănare.

In acelaşi pasaj din Cartea Facerii în care se descrie zidirea omului, se spune că acesta a fost făcut „bărbat şi femeie". Dar ţine oare această deosebire de chipul lui Dumnezeu ? Sfântul Grigorie al Nyssei explică faptul că Scriptura se referă aici la o îndoită facere a omului: „Ceea ce a fost făcut "după chip" şi ceea ce e azi în stare de plâns sunt !' două lucruri cu totul deosebite. Scriptura spune că a făcut Dumnezeu pre' om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pre dânsul. Crearea celui ce a fost făcut după chip şi-a atins din acel moment desăvârşirea. Dar Scriptura se întoarce din nou şi ţine să precizeze: bărbat şi femeie i-a făcut pre ei.

Cred că toţi sunt de părere că acest lucru nu s-a spus în legătură cu Dumnezeu ca model originar, căci, după cum zice Apostolul, în Hristos "nu este parte bărbătească şi femeiască". Cu toate acestea, Scriptura ne istoriseşte că în aceste două direcţii s-a împărţit omenirea. Cel puţin aşa ni se dă să înţelegem din felul cum s-a compus fraza, căci mai întâi ni se spune: a făcut Dumnezeu pre om, şi: după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pre dânsul, iar în continuare se adaugă: bărbat şi femeie i-a făcut pre ei, afirmându-se, prin aceste cuvinte din urmă, ceva cu totul străin de însuşirile lui Dumnezeu.

Cred că prin cele spuse Scriptura ne înfăţişează aici o învăţătură de mare însemnătate, şi ea se cuprinde în următoarele: firea omenească stă la mijloc între două extreme, opuse una alteia, între fiinţele dumnezeieşti şi netrupeşti, pe de-o parte, şi viaţa dobitoacelor şi vietăţilor necugetătoare, pe de altă parte [idee similară cu cea a Sfântului Grigorie Teologul, pe care am citat-o].

Deci, chipul lui Dumnezeu care, aşa cum învaţă toţi Sfinţii Părinţi, ţine de suflet, şi nu de trupul omului, nu are nimic de-a face cu împărţirea între bărbat şi femeie. S-ar zice că în ideea de om a lui Dumnezeu - aşa cum va fi omul în împărăţia Cerurilor - nu se află parte bărbătească şi femeiască; dar Dumnezeu, prevăzând căderea omului, a făcut această împărţire, legată în chip nedespărţit de vieţuirea pământească a omului.

Şi a plăsmuit Dumnezeu pre om, ţărână luând din pământ, şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă, şi s-a făcut omul cu suflet viu.

Aici ni se arată atâta cât putem cunoaşte despre felul cum s-a zidit omul. Nu poate fi vreo îndoială că Sfinţii Părinţi au înţeles prin „ţărână" chiar ţărâna pământului; dar, când vorbesc de „mâinile" lui Dumnezeu care au „luat" ţărâna, ei voiesc a arăta marea grijă a lui Dumnezeu şi participarea Sa directă la lucrare. Fericitul Theodorit scrie: „Când auzim în istorisirea lui Moisi că Dumnezeu a luat ţărână din pământ şi l-a plăsmuit pe om, şi voim a afla înţelesul acestui grai, descoperim în el deosebita bunăvoire a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc. Căci marele Proroc arată, în zugrăvirea facerii, că Dumnezeu a făcut toate celelalte făpturi prin cuvântul Său, iar pe om l-a făcut cu înseşi mâinile Sale... Nu zicem că Dumnezeu are mâini... ci spunem că fiecare dintre zicerile acestea arată din partea lui Dumnezeu o mai mare grijă pentru om decât pentru celelalte făpturi."

Sfântul Vasile afirmă că versetul citat subliniază cât de deosebită e obârşia omului faţă de cea a animalelor: „Mai sus, textul spune că Dumnezeu a făcut; aici spune cum a făcut Dumnezeu. Dacă stihul ar fi spus doar că Dumnezeu a făcut, ai fi putut crede că l-a făcut [pe om] aşa cum a făcut şi dobitoacele, fiarele sălbatice, verdeaţa, ierburile. Iată de ce, spre a nu te lăsa să-l aşezi în rândul fiarelor sălbatice, dumnezeiescul cuvânt a făcut cunoscută deosebita măiestrie folosită de Dumnezeu pentru noi: ţărână din pământ a luat Dumnezeu." Acelaşi Părinte ne spune deosebirea dintre „facerea" omului şi „plăsmuirea" lui: „Dumnezeu pe omul lăuntric l-a făcut, iar pe omul cel din afară l-a plăsmuit. Plăsmuirea se potriveşte lutului, iar facerea, celui după chip. Deci carnea s-a plăsmuit, însă sufletul s-a făcut."

Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Unii oameni nesocotiţi, mânaţi de propriile gânduri, fără să ţină seama de pogorământul cuvintelor Scripturii şi fără să aibă o judecată vrednică de Dumnezeu, încearcă să spună că sufletul este din Fiinţa lui Dumnezeu. Ce nebunie ! Ce sminteală ! Atâtea şi atâtea căi de pierzare a croit diavolul celor ce vor să-i slujească ! [...] Deci, când auzi: a suflat în faţa lui suflare de viaţă, înţelege iarăşi că a hotărât ca, aşa precum a adus la iveală puterile cele netrupeşti, tot aşa a hotărât ca şi trupul omului, făcut din ţărână, să aibă suflet raţional care să poată folosi mădularele trupului." Există unii astăzi care ar voi să folosească ordinea facerii omului din acest verset spre a „dovedi" că omul a „evoluat" din animalele inferioare: întâi a fost trupul sau firea pământească, iar apoi sufletul sau starea de existenţă în harul lui Dumnezeu. O astfel de interpretare este cu neputinţă, dacă acceptăm înţelegerea patristică a facerii omului.