Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar
În perioadele de depresie, când totul devenea lipsit de sens, Eminescu pierdea, probabil, priza la nădejdea creștinească iar credința lui se retrăgea pesemne în adîncurile cele mai profunde, lăsînd loc la suprafața conștiinței celor mai cumplite imagini și gânduri ale deznădejdii. Sunt multe semne de răzvrătire, de nihilism etc. În schimb, când se instala episodul maniacal, expansiv, poetul nutrea mărețe idealuri, își propunea scopuri imposibil de atins, precum însușirea în ritm ultrarapid a sanscritei, ebraicii, astronomiei etc. etc. Firește că după consumarea episodului nu realiza mai nimic din toate acestea, nu le ducea la bun sfârșit.
|
Deci marele nostru poet național a suferit de tulburarea bipolară? Interesant, nu am știut așa ceva despre el până acum.
Și care este concluzia acelui doctor Vuia despre moartea lui ? de ce a murit de fapt?
Pentru posteritate Eminescu rămâne un poet și un scriitor de geniu, indiferent de boala de care a suferit.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!