Bine ai revenit Cezar!
Citat:
Bună Florin,
sunt nelămurit în legătură cu afirmația ta despre realitate (în care trăim, în care ne mișcăm și respirăm).
Mai întâi nu sesizez distincția dintre realitate și mediu ambiental. Sunt același lucru?
|
Daca
mediul ambiental este tot ceea ce percepe mintea noastra inclusiv ambientul senzorial intern trupului si mintii atunci putem afirma ca
mediul ambiental este realitatea subiectiva.
Citat:
Apoi, dacă realitatea e totuna cu o compilație a stărilor subiective, să înțeleg că natura realității nu are nimic obiectiv?
Nu e nimic independent de subiectivismul nostru?
În fine, dacă subiectivismul e atât de accentuat, ba chiar total, cum se face că persoane diferite, subiectivități diferite pot comunica, se pot deosebi ori asemăna etc.?
|
“Realitatea
in care ne miscam si respiram este pur si simplu o compilatie de
stari.”
Realitate imediata/subiectiva este suma tuturor experientelor, clipa de clipa.
Este
proiectia lumii in mintea noastra, inclusiv propriile ganduri, sentimente, stari trupesti.
Este
realitatea efectiva.
Realitatea obiectiva, evident, exista si nu este suma starilor noastre subiective.
Insa, realitatea obiectiva, cea care exista dincolo de raza de actiune a simturilor, nu poate fi accesata decat inferential, prin reprezentari mentale subiective.
De aceea “realitatea obiectiva”, dpdv al sinelui, se curbeaza inerent, curge intr-o “realitate subiectiva”.
Astfel, se poate afirma ca realitatea obiectiva “
nu exista efectiv”.
Aceasta nu inseamna ca realitatea obiectiva nu exista in mod
absolut.
In experienta curenta, noi insa nu simtim cum ca mintea noastra este cea care oglindeste fiecare experienta personala. Ca este implicata in fiecare cuanta a cognitiei, indiferent cat de neinsemnata.
Figurativ, nu simtim ca propria minte da viata realitatii obiective intr-un mod subiectiv. Realitatea obiectiva o simtim in afara mintii noastre, nu inlauntrul ei.
Percepem viata de zi cu zi ca si cum am fi o singularitate printre alte singularitati. Ca si cum realitatea obiectiva, cu toate promisiunile ei (de mister, placere, cunostere exotica…) asteapta sa fie descoperita de mintea noastra.
Cand de fapt mintea noastra este in centru. Este cea care“da viata”
efectiv fiecarei experiente.
Universul exista
efectiv pentru ca mintea noastra exista.
Realitatea este inlauntrul nostru, nu inafara noastra.
Cand intelegem acest adevar incepem sa ne reintregim. Ne intoarcem acasa.
Mintea se reintoarce in chip minunat in ea insasi. Nu mai dam nimic dusmanului. Nu mai risipim.
Pana atunci ramanem pribegi, intr-o tara straina.
----------------------
Mintile pot comunica pentru ca pot stabili
conventii in raport cu diferite forme de reprezentari mentale. (Etichete, foneme, tipare, simboluri).
Cand conventia nu este stabilita comunicarea este imposibila.
Conventiile sunt forme de realitate subiectiva congruente in subiecti diferiti.
Citat:
|
Pe de altă parte, afirmi că budismul arată cum putem despărți mintea de neuron etc. Că a avea omul trup e cam totuna cu a avea piele de șarpe etc.
|
“Sa lasam in urma
trupescul ca pe o piele de sarpe? Sa "naparlim" - sa lasam, cu totul, duhul cel vechi?”
Adica, omul trebuie sa lase duhul sau cel vechi, apucator si aflat in necunostinta, ca pe o piele de sarpe.
De fapt, mintea trece prin multe naparliri pana ajunge la curatenia desavarsita.
Citat:
Aici îți reamintesc că Biserica învață nu desconsiderarea trupului sau distrugerea lui, ci înfrânarea, asceza. Iar aceasta pentru un singur scop capital: curăția necesară lucrării de schimbare a minții prin nevoință și har (despătimire, iluminare... știi tu...). Așadar, în Biserică nu voim să separăm neuronul și mintea (măcar că mintea e susținută de fenomenologia unei mase de neuroni cu intercorelații sistemice de nespusă complexitate, neputînd funcționa în baza câte unui element sau a unei grupări oarecare rupte de sistemul întreg) ci să avem parte de harul Duhului lui Hristos în relația "neuronului" cu mintea, a sufletului cu trupul.
Problema, după cum înțeleg eu, nu e de a găsi o cale de evadare din trup ci, tocmai prin relația (îmblânzitoare, înstăpânitoare în baza unui "duh stăpânitor" pe care îl cerem în rugăciune) cu trupul,
și pe de altă parte, în extensie simultană cu semenii
și cu Duhul Sfânt,
să dobândim o relație curată și lucrătoare între minte și trup, adică o relație mântuitoare și necontenit sfințitoare în Hristos Cel Înviat și Pururea Viu.
Duhul și materia omului se întrepătrund, subiectivul și obiectivul coexistă. Sfinții dau mărturie că răpirea în vedenie prin Duhul înseamnă cu totul altceva decât ruptura dintre suflet și duh, dintre "neuron și minte".
|
In budism, trupul este considerat un vas extrem de pretios, insasi fundamentul iluminarii.
Prin ceea ce reflecta trupul in mintea noastra putem cunoaste in cele din urma ceea ce este dincolo de orice impresie trupeasca.
Prin trup patimitor lucram nepatimirea.
“Neuronul” lucreaza activ la toate impresiile noastre trupesti, dar sustine si cugetarea la Dumnezeu.
Insa duhul nu este trup. Mintea nu este trup.
Sunt doua continuumuri diferite, chiar daca temporar coexista si conlucreaza.
Ele sunt separate obligatoriu la moartea trupului (neuronul este despartit de minte), dar pot fi separate si in rugaciunea profunda.
Cand mintea intra in ea insasi poate vedea limpede propria sa natura si lucrare, diferita de cea a trupului.
In rugaciunea adanca mintea devine netrupeasca lasa in urma toate impresiile si imaginatiile - cultivate prin ascultare, citire sau reflectie.
Lasa cele ale trupului (roscoavele lumii) si se intorce la Tatal, hranindu-se cu “frumusetea si lumina Lui”.
Gaseste apa vie si devine apa vie. Nici nu mai inseteaza, nici nu mai flamanzeste.
------