[leonte]

În prealabil postat de dobrin7m

"Slăbiciunea unui Dumnezeu atotputernic

Ideea unui Dumnezeu atotputernic este limitată de neajunsurile lucrului prefabricat. Răul devine un fel de umbră care sporeşte lumina, un inevabil defect al creaţiei pe care Dumnezeu îl tolerează, fără a Se recunoaşte responsabil…

Termenul "tolereaza" din formularea de mai sus, propune teza unei forte, aici Dumnezeu, care poate oricand simba situatia in altceva. Poate, dar nu vrea. Aici se naste intrebarea pe care am formulat-o mai sus: De ce nu vrea? Este Dumnezeu NEBUN, sau nebuni sunt cei care il definesc si-l caracterizeaza pe Dumnezeu dupa mintea lor, imbolnavita de fobii si de mania persecutiei?

În prealabil postat de dobrin7m

“Am venit ca să vă slujesc” exprimă o alteritate radicală în raport cu concepţiile omeneşti. Dumnezeu este cu mult mai mult decît Adevărul, pentru că prin întrupare El devine altul, golindu-Se de Sine. Omnipotenţa acelui manikos eros – “nebuneasca iubire” a lui Dumnezeu nu ajunge doar să distrugă răul şi moartea ci, mai mult, le asumă: “cu moartea pre moarte călcînd”. Lumina Sa ţîşneşte dintr-un Adevăr răstignit şi înviat.

"Eu sunt Calea, Adevarul si Viata..." spune Iisus. Aceasta enumerarea nu poate fi inteleasa ca o suma de ingrediente ce alcatuiesc un tot, ci ca o enumerare de intelesuri sarace, partial accesibile (totusi accesibile) mintilor celor ce-si ingroapa mortii lor. Pentru a putea defini ceva ce nu poate fi numit, (intrucat EL este imaterial si intangibil, de neatins prin vorbe sau reprezentari cognitive de orice fel), Mantuitorul a recurs la forme de exprimare artistica, tocmai pentru a conferi si mintilor neinstruite accesul la o palida reprezentare a ceea ce doar inima curata poate percepe.

Calea, Adevarul si Viata - fiecare separat sunt una si aceasi forta, iar aceasta forta este EL. Nu degeaba, Dumnezeu se numeste pe sine "Eu sunt Cel care Este". Toata creatia poarte nume, dar Dumnezeu nu are nume [pentru ca mamica Lui nu la botezat la nastere si nici CNP nu are]. Toata creatia a primit nume specific de la Adam din nevoia fireasca de a numi cu nume propriu fiecare creatura; ceea ce este specific unei gandiri limitate, coplesite de nevoia de a controla mediul inconjurator prin puterea mintii. Singurul care nu poate fi numit si controlat de Om, ramane si astazi Creatorul. Pentru aceea Dumnezeu se defineste pe Sine "Eu sunt cel care Este", insa nu se denumeste - Eu sunt Tatal, sau Fiul, sau DomineDeus, cum aveau sa faca oamenii un mileniu mai tarziu ...

"A numi" si "a defini" sunt doua chestiuni cu valori semiotice diferite. Numirea duce la o reprezentare mentala statica, concisa, conturata si eventual cuantificabila. Pentru a numi ceva sau pe cineva, se foloseste intodeauna un substantiv. Definirea se foloseste de verbe (de cele mai mutle ori nelipsind predicatul ca funtie sintactica) si s-a nascut din nevoia omului de a accesa realitati conceptuale, straine de contactul celor 5 simturi. Cel mai limpede am putea asemana antagonia Numire/Definire cu raportul dintre a rosti cuvantul "Iubire" si a recita doua versuri de dragoste. Cuvantul iubire nu starneste nimanui niciodata aceeasi experienta cognitiv-emotionala pe care o starneste 2-3 versuri de dragoste. In zadar zici dorului dor, daca nu iti este dor. (ca sa parafrazez floclorul muzical penibil al celor nascuti intre Carpati dintr-o mama si 5 tati).

In speranta ca am sugerat destul de limpede cat profan este sa-L numesti pe Cel care Este,
adaug si precizarea ca El nu se aprinde de manie pentru incercarile noastre stupide si neputincioase de a lua cumva legatura cu Sfintia SA. Nici nu se manie, nici nu se scarbeste nici nu se sperie. Dar nu dintr-un sentiment de ingaduita ci pentru ca Atottiitorul stie ca singurul mod de a se apropia vreun pamantean de EL este prin indumnezeire. Deci oricate erezii am debita noi, si oricata hula am aduce, Fenomenul Sacru primordial, ramane intangibil: "Nemuritor si Rece".

...... adaos complementar....
Sfintii parinti vorbesc despre inselatii care fac semne si minuni cu puteri necurate, adica rupandu-se doar partial de obsesile muritorilor de rand, unii asceti si-au intrerupt parcursul spre indumnezeire fiind ispititi de puterile ce le-au intalnit pe drum. Asa s-a nascut vrajitoria.
.....................

Daca Dumnezeu s-ar tulbura din vreo pricina [venita din lumea materiala], daca s-ar aprinde la manie asa cum, in mod eretic, Carturarii si Fariseii (atat din Vechiul cat si din Noul Testament) sustin ca s-ar intampla, atunci Izvorul Sfinteniei s-ar spurca, Lumina cea pururea fiitoare intru care nu este mutare sau umbra de schimbare are deveni dintr-odata schimbatoare; Temeliile Armoniei s-ar surpa si Ordinea Cosmica s-ar prabusi inapoi Haosul din care Logosul le-a adus intr-u fiinta.

"Cela ce cu mana dintru Nefiinta m-ai zidi si cu chipul Tau cel dumnezeiesc mai cinstit..." Pe principiul papagalului care tot repeta o vorba susotita pe ascuns, dar habar nu are cat adevar graieste, Sfanta Biblioteca de liturgica si procesiune bisericeasca inmagazineaza cunostintele subtile de metafizica ale sfintilor parinti, ale marilor cugetatori filocalici. Doar ca Sfanta Traditie, neputand sa priceapa vorbele lor s-au gandit ca ar fi bine sa ataseze un trisaghion acestei profunde cugetari, ca altfel in mintea lor de antreprenori religiosi, eprimarile divine nu ar fi avut nici un sens ci ar fi ramas doar ca "o vorba prizarita pe o pagina neroada"...

Concluzia:
In strofocarile pseudo-teologice ale celor ce saliveaza cu gandul la pomelnice si coliva, nevoia lor profana de a cuprinde realitatile intangible a dat nastere la un basm cu pajuri si cu zmei, cu feti frumosi cu mironosite consanzene, cu ierarhii celeste ale ingerilor inaripati cu aripi de gascan, cu sulf fumegand, cu zmoala fierbinte, cu tapi pe jumatate oameni care poarta sulite si biciuri. Cum altfel puteai motiva gorilele din lumea antica si tatuatii de astazi, sa cotizeze la vistieria antreprenoriatului bisericesc de Rasarit sau de Apus? Cum altfel decat nascocind o aberatie logica dar plina de patos? Caci tot omul lipsit de ratiune si calauzit de sentimente va musca din momeala patosului ca si pestele dintr-o undita.

Cu faptul ca gibonii cotizeaza la buzunarele fariseilor din N.T. nu am nici o problema. Nu ma intereseaza ca acesti farisei sunt in BOR sau in afara BOR. Ceea ce m-a deranjat, ba chair m-a pagubit, a fost faptul ca ori de cate ori am incercat sa dibui calea spre Adevar, (simtind ca sunt grave erori in Dogma Sfintelor Apucaturi Babesti), tot atunci imi aparea cate un burtos cu epitrafir, duhnind a doaga (sau chiar a "eau de toilet") si-mi tinea o predica zdravana despre primejdia care ma pastea: primejdia de a lepada capastrul ignorantei si al prostiei grosolane, al credulitatii naive, care nu vede cat de grotesc este cand un burtos te indeamna la post si priveghere cu metanii, ma pastea capcana sa nu mai vad vreodata cat de penibili sunt cei care spanzura cruci de aur la gat in timp ce predica saracia pentru Hristos...