Citat:
În prealabil postat de dobrin7m
"Dumnezeul redutabil și impasibil al unor teologi rătăciți printre noțiunile Vechiului Testament se dovedește a fi Tatăl care suferă: “Tatăl este Dragostea care răstignește, Fiul este Dragostea răstignită, Sfântul Duh este puterea de neânvins a Crucii”. Mister al Dragostei răstignite îmbăiat de lumina dimineții de Paști, “slăbiciune” care triumfă asupra morții și a iadului.
Acest mister fusese deja presimțit de curentul mistic al gîndirii iudaice. Rabbi Baruh încearcă să arate că Dumnezeu este un camarad de exil, un solitar abandonat, un străin necunoscut printre oameni. Într-o zi, nepotul său se juca de-a v-ați ascunselea cu un alt băiețel. Se pitește, dar celălalt nu vrea să-l caute și pleacă. Copilul, înlăcrimat, se duce să se plângă bunicului. Atunci, Rabbi Baruh strigă, cu ochii de asemenea în lacrimi: “Dumnezeu spune același lucru: Eu Mă ascund, dar nimeni nu vine să Mă caute…”
Sau alt cuvânt, la fel de percutant: “Milostivirea divină este pocăința lui Dumnezeu”; astfel spus, slăbiciunea lui Dumnezeu.
“Paisie, te-ai făcut Una cu Mine prin dragostea pe care o porți…” Paul Evdokimov - Iubirea nebuna la lui Dumnezeu
|
O gandire coplesita si calauzita de spasmele partii afective nu poate suferi vreodata luciditatea partii cugetatore. Omul este si ratiune si afectiune, dar cand ratiunea nu mai poate lucra independent de afectiune, se instaleaza "somnul ratiunii". Ceea ce ramane este o cugetare schilodita, precum balmajelile unuia care, avand cosmaruri, striga prin somn.
Toata patristica filocalia este un sistem ce graviteaza in jurul tezei de mai sus. Pentru intaia oara v-am pus in tema, caci acum stiu ca zelul habotnic si duhul de impotrivire de care sunteti stapaniti, din nefericire, va va impinge iar la mesaje de Hula impotriva Adevarului, impotriva sfintilor parinti ai Ortodoxiei din inceputuri, mutilata astazi de texte si intelesuri
de la Babe cititre...
Pana nu ajungem la iubirea lui Paisie, este cam miseleste sa vorbim tocmai despre iubirea lui Paisie... nu crezi?