[Mosh-Neagu]

Frate Cristian, ca de obicei, esti pe metereze. Iar cand vorbesti despre Sf. Siluan, cel putin in ce ma priveste, am o bucurie aparte.
Astazi, iata, am ascultat (pentru a nu-stiu-cat-a oara) epistola a doua a sf Pavel, intocmai cu apostolii. Aparent, nimic nou sub spare. Si totusi, astazi a fost altfel. Citez un mic fragment, care mi-a dat mult de gandit si care mi-a intarit odata in plus convingerea pe care, cu niste ani in urma incercam s-o scot in evidenta: "pacatul in lucrarea lui Dumnezeu". Atunci m-am retras incurcat, fiindca inca nu puteam exprima exact ceea ce gandesc, iar cand asociezi pacatul cu... Dumnezeu, prima reactie este aceea de a fi abandonat in urmatoarele 3 secunde. Astazi, ascultand deci din nou si din nou, epistola a II- a a sf Pavel, mi-au revenit iarasi gandurile de odinioara. Citez un mic fragment din epistola:
1. Daca trebuie sa ma laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totusi la vedenii si la descoperiri de la Domnul.
2. Cunosc un om in Hristos, care acum paisprezece ani - fie in trup, nu stiu; fie in afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie - a fost rapit unul ca acesta pana la al treilea cer.
3. Si-l stiu pe un astfel de om - fie in trup, fie in afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie
4. Ca a fost rapit in rai si a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului sa le graiasca.
5. Pentru unul ca acesta ma voi lauda; iar pentru mine insumi nu ma voi lauda decat numai in slabiciunile mele.
6. Caci chiar daca as vrea sa ma laud, nu voi fi fara minte, caci voi spune adevarul; dar ma feresc de aceasta, ca sa nu ma socoteasca nimeni mai presus decat ceea ce vede sau aude de la mine.
7. Si pentru ca sa nu ma trufesc cu maretia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc.
8. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca sa-l indeparteze de la mine;
9. Si mi-a zis: Iti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune. Deci, foarte bucuros, ma voi lauda mai ales intru slabiciunile mele, ca sa locuiasca in mine puterea lui Hristos.
10. De aceea ma bucur in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari pentru Hristos, caci, cand sunt slab, atunci sunt tare.

"Puterea Mea, se desavarseste in slabiciune!"
Greu intelege omul Cuvantul lui Dumnezeu. El se tot roaga sa nu fie dus in ispita, se tot roaga sa NU fie pus la incercare si sa fie scutit pe cat se poate de tentatii si capcane, dar unde este desavarsirea? Cum ne mai "slefuim"? Citeam cu ceva timp in urma tot pe forum despre vulturita care, ca sa-si determine puiul sa zboare, i-a dezgolit culcusul captusit cu muschi moale, pentru ca tepii sa-i faca incomoda lenea si inutilitatrea... Noi ne rugam mereu sa fim "cocolositi", dar unde mai este lupta noastra, din moment ce ne lipseste razboiul cu patima din noi, cu pacatul de care indrazneam sa vorbesc cu ani in urma? "E rau cu rau, dar mai rau fara rau!" Cand simti ca esti slab, iti amintesti repede de Dumnezeu si te smeresti. Cand crezi ca prin ceea ce esti, te inchipui deja un invingator, judecand pe cei ce cad sau sunt la limita caderii, probabil este un gen de amagire precum aceea de a mitui un examinator, pentru o nota pe care... nu o meriti!!! Omul se desavarseste prin propria lupta in fata slabiciunii. Dumnezeu poate sa i-o ridice, dar n u vrea, fiindca atunci nu s-ar mai ingriji de suflet, la fel de mult, nu si-ar mai recunoaste propriile limite, si s-ar mandri cu ceea ce de fapt... nu-i apartine lui, ci bunatatii lui Dumnezeu.
Pacatul gata facut, ar trebui sa omoare in noi germenele mandriei si sa rasara rod curat, rezistent la "daunartori" si "intemperii"...