[cristiboss56]

Un turist american în vizită prin Europa a făcut o excursie prin munţii Italiei. Acolo a întâlnit tăietori de lemne care sortau buşteni pe malul unui râu. Aceştia le dădeau drumul unor buşteni pe apă, iar pe alţii îi trăgeau deoparte, pentru a fi transportaţi la o fabrică din apropiere şi folosiţi ca material pentru mobilier. Curios, turistul l-a întrebat pe unul dintre tăietorii de lemne: „De ce păstraţi doar anumiţi buşteni şi în funcţie de ce faceţi selecţia lor?“
Tăietorul i-a răspuns: „Copacii pe care i-am ales pentru mobilier sunt cei care au crescut pe vârful muntelui. Acolo au fost încercaţi de vânturi puternice şi furtuni, de zăpezi şi viscole. Rezistând la toate acestea, lemnul lor a căpătat o calitate superioară şi poate fi folosit pentru a face mobilă bună. Buştenii pe care îi trimit în vale, pe apă, sunt de calitate inferioară. Au fost copaci crescuţi la adăpost, în văi, şi nu au avut de înfruntat condiţii potrivnice.“
Nu se aplică oare pilda aceasta şi la vieţile noastre? Nu suntem oare şi noi puşi la încercare de vânt puternic, de zăpezi grele, de furtuni - împrejurări dificile, poveri, supărări? Când se ivesc problemele, oare ar trebui să ne retragem din faţa lor? Să fim nerăbdători, temători, anxioşi? Sau trebuie să aşteptăm ca Dumnezeu să Îşi urmeze scopul de a ne face mai puternici şi mai pregătiţi pentru a-L sluji?
Să nu uităm că scopul vieţii nu este fericirea, ci sfinţirea omului. Hristos nu ne-a spus să căutăm fericirea, ci să fim sfinţi. În aceste condiţii, necazurile şi suferinţa nu sunt inevitabile?