”
Primul pas este acesta pe care l-ai și făcut: să recunoști că n-ai credință, și să te rogi Domnului să ți-o întărească, după cum a făcut și sutașul: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”.
Nici eu n-am credință puternică, dar lipsa mea o suplinește Dumnezeu, dacă Îl rog.
Deci trebuie să ne străduim să fim mereu în preajma Lui, adică să ne rugăm de mai multe ori în zi și să ne amintim de El în cât mai multe împrejurări, spunând un Doamne ajută!, un mulțumesc, Doamne, slavă Domnului, și zi, dar și noapte (când te trezești din vreun coșmar, sau chiar în timpul coșmarului: Doamne Iisuse!, Doamne scapă-mă!), rostindu-le nu ca pe niște formule, ci ca pe mici rugăciuni.
Pentru ca gândul să fie cât mai mult la Dumnezeu, trebuie să și citim despre El. Din Bibilie este bine mai întâi evangheliile, apoi epistolele (deci Noul Testament), din care Îl cunoaștem pe Hristos și Biserica primară.
O carte de catehism, iarăși, este important să ai, după cum și o carte de rugăciuni.
Apoi, în funcție de preocupările și întrebările pe care le ai, poți afla diverse scrieri, mai vechi sau mai noi.
Însă, credința se întărește cel mai mult prin comuniune cu alți credincioși, și, bineînțeles, cu cei care au aprofundat-o mai bine. Îi găsești în Biserică, iar cel mai important este să găsești un duhovnic ce te poate ajuta să sporești, cercetându-ți sufletul ca să înțeleagă de ce ai nevoie, recomandându-ți, apoi, o pravilă (lucrare duhovnicească), ce poate consta din rugăciuni făcute cu regularitate, citiri, postiri, fapte bune ș.a.m.d.
Trebuie să fii un mădular viu al Bisericii, adică un creștin în comuniune euharistică cu ceilalți, punând în practică învățăturile lui Hristos transmise de Biserică.
Așa se întărește credința cel mai mult: practicând-o. Iar când vin necazuri sau încercări, dacă alegem să facem ceea ce am învățat de la Hristos, mai mult se întărește.
|