Sigur, e bine să mergi singur, atâta vreme cât nu mai cunoști pe cineva doritor. Însă nu trebuie să te ferești. Ca să fii credincios îți trebuie curaj. A fi luați în râs pentru credință este cea mai mică dintre suferințele pe care le putem îndura. Prietenii pot râde pentru că nu înțeleg. Nici ei nu trebuie judecați. Va fi totodată și un moment de selecție pe care nu tu o vei face, ci ei, sau chiar Dumnezeu, arătându-ți cine îți este prieten adevărat și cine nu. Pentru că un prieten adevărat, chiar dacă nu-ți împărtășește credința, gândurile, opiniile, căutările, îți respectă libertatea de a alege, de a gândi altfel.
Se râde, în general, de cei credincioși din cauza unor prejudecăți pe care le au cei care nu cunosc credința adevărată. Însă tu vei putea fi, cândva, un motiv pentru ca și ei să creadă, dacă vei deveni un credincios veritabil. Pentru că un astfel de credincios naște în ceilalți, de multe ori, respect.
|