Deznadejdea este un pacat, iar un crestin are grija sa nu cada in acest pacat. Chiar daca se intampla sa cada, se spovedeste, lupta cu el insusi si incearca sa biruiasca ispita. Ideea este ca deznadejdea nu este un atribut al sfinteniei, ci dimpotriva, este un pacat cu care trebuie sa luptam cu totii. De cei cazuti in deznadejde, diavolul profita din plin, impingandu-i spre alte pacate grave. Hristos este bucurie, nu deznadejde.

Asta nu inseamna ca un sfant nu poate avea momente de deznadejde pe care le poate valorifica duhovniceste, rugandu-se cu mai multa ravna pentru a primi ajutor. De obicei, unde apare deznadejdea acolo mai inainte a fost mandria. Smerenia este o virtute opusa mandriei si cine o dobandeste nu mai cade in deznadejde. El stie ca singur nimic nu poate, nimic nu stie si nimic nu este fara ajutorul lui Dumnezeu. Aici trebuie sa ajungemcu totii: sa fim smeriti, ca sa nu mai cadem in deznadejde. Mantuirea nu ni se cuvine pentru ca facem nu stiu ce nevointa mai mare sau mai mica, ci ne-o da Dumnezeu daca avem si smerenie. O carte buna in acest sens este:
http://sfantulioancelnou.ro/carti/Sf...smereniei1.htm

Acest sfant a avut niste experiente neplacute cauzate de mandrie, dar si-a revenit. Deci iata cat de importanta este pocainta pentru orice fel de pacat.