[dobrin7m]

"1. Am zis că cea dintîi pricină şi început al căderii lui Adam a fost lipsa de judecată: pe cînd pricina pentru începutul cel bun este înţelepciunea, însă, zic, înţelepciune adevărată şi dreaptă, căci înţelepciunea cea adevărată este bineplăcută, iar cea nedreaptă se leapădă. Iar dreapta înţelepciune creşte şi sporeşte de la lucrarea minţii şi de la păzirea poruncilor Domnului, precum şi în rai i s-a poruncit lui Adam – să facă şi să păzească -, însă de vreme ce el nu a lucrat cu judecată nici poruncile nu a putut să le păzească.

2. Şi dracii se socotesc deştepţi şi înţelepţi, dar nu petrec în adevăr şi nu voiesc să petreacă în el, de aceea şi sînt lepădaţi. Precum mila fără adevăr nu este plăcută, tot aşa neplăcută este şi înţelepciunea nedreaptă, ci şi una şi alta se cuvine a fi cumpănite, după cum zice Prorocul: Milă şi judecată voi cînta Ţie, Doamne, cînta-voi şi voi merge cu pricepere în cale fără prihană (Ps. 100). Adică, se cuvine a avea şi pricepere şi a slăvi fără prihană deopotrivă cu dreptatea.

3. Nimic nu iubeşte atîta Dumnezeu şi nu cere, decît adevărul şi dreapta cugetare, de aceea toată lupta noastră, toate ostenelile şi îndeletnicirile trebuie să fie îndreptate spre dobîndirea dreptei cugetări, păzirea adevărului şi rămînerea în el pînă la moarte: fii Mie credincios pînă la moarte şi-ţi voi da ţie cununa vieţii, zice Domnul (Apoc. 2, 10). Însă toţi cei ce cugetă strîmb şi vorbesc împotriva adevărului, chiar de cugetă înalt şi multe uneltiri fac, în loc de adevăr petrec în minciună. Iar minciuna niciodată nu poate fi adevăr plăcut Domnului.

4. Ereticii cei rău-cugetători la fel par înţelepţi şi deştepţi, însă ei nu petrec şi nu vor să petreacă în adevăr, căci li s-au întunecat mintea şi au orbit din pricina minciunii lor. De aceea înţelepciunea lor este lepădată şi călcată în picioare. Înţelepciunea cu minciună şi filozofia cu neadevăr nu pot fi plăcute. De pildă: cum pot fi plăcuţi lui Dumnezeu gînditorii apuseni care cugetă cele potrivnice Bisericii, păstrînd adevărul în nedreptate? Nicicum.

5. Cugetul care se abate de la adevăr este nedrept şi neplăcut lui Dumnezeu. Cel ce are un astfel de cuget cade în fapte rele şi viclene, nimereşte sub stăpînirea părintelui minciunii – diavolul şi se abate în felurite erezii. Iar cel ce caută cugetarea cea dreaptă şi adevărată, acela Îl caută pe Domnul şi Îl află pe Dînsul, căci nimeni nu poate să-L afle pe El nicăieri, fără numai în cugetul cel drept şi adevărat.

6. După cum cei ce ochesc strîmb niciodată nu nimeresc în ţintă, tot aşa şi cei ce cugetă strîmb sînt departe de cugetul lui Dumnezeu. Mulţi doresc să se apropie de Dînsul, mulţi se luptă, mulţi au sîrguinţă, dar nu toţi în acelaşi chip şi drept îşi ating ţelul, deoarece, ţintind departe, rămîn în necunoştinţă.

7. Ce este născut din trup, trup este şi ce este născut din Duh, duh este – zice Domnul (In. 3, 6). Precum trupul, împreunîndu-se cu trup, naşte trup, tot aşa cugetul cel drept şi adevărat, unindu-se în cunoaşterea tuturor lucrurilor cu cugetul lui Dumnezeu, zămisleşte roada duhului şi, petrecînd totdeauna în nevoinţele cele cunoscute, după o vreme oarecare naşte duh. Pentru frica Ta – zice Prorocul (Is. 26) -, luat-am în pîntece, avut-am dureri şi am născut duhul mîntuirii, al harului Domnului şi al iubirii Lui celei dumnezeieşti. Dar cel ce nu are cuget drept niciodată nu va dobîndi acestea." Sf. Dimitrie al Rostovului