View Single Post
  #537  
Vechi 06.07.2014, 07:24:24
TINERI PENTRU ROMANIA's Avatar
TINERI PENTRU ROMANIA TINERI PENTRU ROMANIA is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.08.2010
Locație: Mai multe localități
Religia: Ortodox
Mesaje: 514
Implicit

DACĂ TOATE ACESTEA FI-VOR ÎNVĂȚATE
de Nicolae Labiș

Fiii voștri singuri hotărăsc în viață
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii voștri singuri mai târziu învață
Taina ei fierbinte, nobilă și grea.

Fiii voștri singuri mai târziu, firește,
Își aleg iubita mângâind-o blând,
Inima lor largă sinceră-și rostește
În privința asta cel mai greu cuvânt.

Fiii voștri, însă, trebuie să-nvețe
Din copilărie încă, de la voi,
Primele îndemnuri, primele povețe,
Dorul de lumină, scârba de noroi.

Cât sunt fragezi încă, mame, învățați-i
Să iubească floarea pură din livezi
Să iubească-ntinsa mare și Carpații,
Ce-și înalță-n ceruri fruntea de zăpezi.

Sufletul să-l aibă ne-ntinat ca floarea,
Ochii lor să fie limpezi și curați,
Să nutrească vise vaste cum e marea,
Să înalțe gânduri cât acești Carpați.

Oamenii, din suflet, veșnic, să iubească,
Frați să-i socotească, simpli și-nțelepți;
Învățați-i, mame, crâncen să urască
Pe acei ce-s dușmani oamenilor drepți.

Să iubească versul, să iubească struna,
Ce-i curat în lume; ce e bun și viu;
Cât sunt mici, să-nvețe a urî minciuna
Asta nu se-nvață când e prea târziu.

Să iubească Țara, pentru ea să sară
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Învățați-i, mame; dragostea de Țară,
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.

Ea să le sclipească-n licărul pupilei,
Să le crească-n suflet blândă ca un spic.
Să se teamă strașnic de rușinea zilei
Când ar ști că Țării nu i-au dat nimic.

Dacă toate-acestea fi-vor învățate,
Restul o să vină de la sine-apoi
Și-au să se-mplinească visurile toate
Ce le-ați pus într-înșii, mame scumpe, voi.
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!