Pacatul lui David
Dincolo de înțelepciunea cu care Domnul l-a inspirat pe Natan, ceea ce mă uimește este că a fost nevoie de o asemenea strategie pentru trezirea lui David. Oare nu era evident că David păcătuise? De ce mai era necesară o asemenea demonstrație și abordare? Și mai menționăm că trecuseră peste 9 luni de la comiterea adulterului cu Bat-Șeba, căci din mesajul lui Natan aflăm că în cap. 12 Bat-Șeba deja născuse: „copilul care ți s-a născut va muri.” Ce făcuse David 9 luni de zile? Mă îngrozesc când mă gândesc la efectul de împietrire al păcatului. Iată că cel care avea o inimă după inima lui Dumnezeu nu își pune problema pocăinței timp de 9 luni de zile chiar dacă era vorba despre adulter și crimă. Și după 9 luni de zile este nevoie să vină Natan și să îi facă o demonstrație foarte inteligentă pentru a-l convinge de păcatul său împotriva lui Dumnezeu. După ce păcătuiești numai ești același om. Păcatul îți fură lumina, îți atacă luciditatea spirituală, îți întunecă discernământul. Efectele și consecințele păcatului se regăsesc în primul rând în personalitatea celui care l-a comis. Domnul este foarte întristat și mâniat de păcatul lui David. El îi aduce aminte cât de mult l-a înălțat și cât de mult ia oferit. David nu doar că îl avea pe Domnul, dar avea de toate: succes, soții, copii, lucrare, prestigiu.
Și cu toate acestea a dorit ceva mai mult, chiar dacă acest „mai mult” intra în contradicție cu poruncile divine. Și Domnul subliniază atât de frumos: „Și dacă ar fi fost puțin atât, aș mai fi adăugat. Pentru ce dar ai disprețuit cuvântul Domnului?” Gravitatea păcatului a fost judecată în raport cu cât îi fusese dat de Domnul. David primise enorm. Dacă era un om care nu a reușit să se căsătorească, care ar fi fost sărac și fără perspective și care de-abia a început să umble cu Dumnezeu, ar fi fost vinovat dacă ar fi comis adulter, dar totuși mai puțin vinovat decât David. Ispita și presiunea ar fi fost mult mai mare pentru acesta. Dar David nu doar că Îl cunoștea pe Domnul de atâția ani, dar avea și binecuvântări pământești din belșug. Cu toate acestea, a cedat ispitei. David era vrednic de moarte și Legea prevedea atât pentru adulter, cât și pentru crimă pedeapsa capitală. Cu toate acestea, Domnul îi oferă iertarea sa. Iată cât de mare era harul lui Dumnezeu. Înțelegem că, din pricina efectului de împietrire al păcatului, pedeapsa pentru adulter, crimă, idolatrie etc, era pedeapsa capitală. Cei mai mulți deci care aveau să comită aceste păcate nu aveau să își mai pună problema unei pocăințe autentice. Totuși, pentru cei disponibili pocăinței, Domnul era gata să le ierte și aceste păcate. Pocăința lui David este descrisă în tulburătorul Psalm 51 scris „când a venit la el proorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Șeba.” Comentariul de la începutul psalmului ne ajută să înțelegem că pocăința lui David a avut loc după confruntarea cu Natan. Iată ce important este rolul unui prooroc care confruntă. De multe ori minimalizăm importanța acestui rol: de ce este nevoie de confruntare? Își poate da seama și singur? Sau Natan se putea gândi: dacă nu s-a pocăit atâta vreme, ce rost are să-l mai confrunt acum? Sigur nu va primi mustrarea mea. Dar iată că David a primit mustrarea lui Natan și a primit harul pocăinței.
Dacă facem o comparație între păcatul lui David și cel care a adus la lepădarea lui Saul, ne dăm seama că nu putem afirma că păcatul lui David a fost mai puțin grav. Ba mai mult, parcă ni se pare că este mult mai grav. Cu toate acestea, Domnul nu îl leapădă pe David ca împărat și David își și reface relația cu Domnul. De ce Domnul nu l-a lepădat și pe David din funcția de împărat? Nu știm exact, dar Domnul se uită la inima din spatele unei alegeri și se uită și la alegerile viitoare a celui ce a comis păcatul. Se pare că hotărârea de a renunța la Domnul a fost mult mai profundă în cazul lui Saul și acesta a evitat pocăința până la sfârșitul vieții. David a căzut în păcat, dar a primit mustrarea și Domnul i-a dat nu doar harul de a reintra în relație cu El, dar i-a dat și șansa păstrării tronului. Atunci când Domnul pedepsește pe cineva, se uită nu doar la fapta vizibilă, ci și la inima celui ce a comis păcatul, la profunzimea deciziei de a întoarce spatele lui Dumnezeu și la disponibilitatea viitoare a celui în cauză de a se pocăi. După ce vedem cum Domnul îl iartă pe David și nici nu îl îndepărtează de la tron, ne punem întrebarea: atunci să păcătuim ca să se înmulțească harul? Dacă Domnul iartă într-o secundă și adulterul, și crima, atunci măcar la fel de repede va ierta și alte păcate. Deci e simplu: păcătuiesc și apoi îmi cer iertare. Toate bune și frumoase, da mesajul lui Dumnezeu pentru David include doar vestea iertării. Domnul îi vestește și consecințele păcatului său: „Acum niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai disprețuit și pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie Hetitul. Așa vorbește Domnul: „Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta, și voi lua sub ochii tăi pe nevestele tale și le voi da altuia care se va culca cu ele în fața soarelui acestuia. Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă voi face lucrul acesta împotriva întregului soare și întregului Israel.”
Deși David este iertat, iertarea nu anulează toate consecințele dureroase ale păcatului. După ce citim Psalmul 51 (50) suntem profund mișcați de sinceritatea lui David și de dimensiunea pocăinței lui. Domnul îi răspunde și îl iartă, dar cu demnitate și verticalitate aduce toate consecințele dureroase pe care i le vestise mai dinainte. Și în următoarele 8 capitole autorul nu face altceva decât să ne descrie cum s-au împlinit nenorocirile pe care i le vestise Domnul lui David.
Păcatul aduce consecințe. Este o lege implacabilă. Ea izvorăște din însăși dreptatea și demnitatea lui Dumnezeu. Iertarea nu anulează decât o parte din consecințele unui păcat. În cele ce urmează vom analiza consecințele păcatului lui David și ne vom îngrozi de durerile cu care s-a confruntat sufletul lui David. Consecințele păcatului lui le vom descoperi mai întâi în el, apoi în familia lui și apoi în împărăția, și nu în cele din urmă la neamurile dimprejur. David a păcătuit în ascuns, și a făcut tot ce a putut să își ascundă păcatul. Dar iată că acel păcat făcut în ascuns a generat consecințe dezastroase până la marginile pământului. Suntem legați unii de lații mai mult decât ne închipuim noi. David avea și o poziție specială, de Uns al Domnului. Cu cât rolul nostru e mai reprezentativ în lucrarea lui Dumnezeu, cu atât mai grave consecințe are păcatul nostru asupra celor din jurul nostru.
Vom analiza cu atenție aceste capitole evidențiind diferitele consecințe ale păcatului lui David.
# Prima consecință a păcatului lui a fost că a adus și mai multe păcate. Un păcat nu ne vizitează niciodată singur.
# A doua consecință a fost împietrirea inimii lui David.
# A treia consecință a fost moartea copilului. Domnul i-a spus: „Domnul îți iartă păcatul, nu vei muri. Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmașii Domnului să-L hulească, săvârșind fapta aceasta, fiul care ți s-a născut va muri.”
Păcatul lui David nu a rămas ascuns. Diavolul ne amăgește că păcatul nostru va rămâne ascuns, dar apoi îl răspândește până la marginea pământului pentru a ne umple de rușine și pentru ca vrăjmașii Domnului să batjocorească Numele Lui. David era o lumină pentru împărații din jur, pentru neamurile din jur, era o lumină deranjantă. Viața curată a lui David aducea la lumină și condamna întunericul din ei. Câtă bucurie a adus căderea lui David celor deranjați de lumina din David: iată și el este ca noi, de fapt, Domnul cu care se laudă este o mare minciună! David era o persoană publică cu rol de model. Păcatul lui a devenit cunoscut. El trebuie pedepsit în mod public, tocmai pentru ca Domnul să arate tuturor că el Se detașează de fapta lui David și nu o aprobă. Ne aducem aminte cum Moise, deși a fost iertat, nu a mai putut intra în țara promisă după ce a vorbit ușuratic cu buzele înaintea întregului popor. Prima pedeapsă publică a lui David a fost moartea copilului. O pedeapsă cumplită, mai dureroasă decât însăși moartea lui David. Pierderea unui copil este una din cele mai mari dureri pe care le poate avea cineva. David rostise cu puțin înainte cu mânie: „Și să dea înapoi patru miei...”. David, omorându-l pe Urie, a luat pe cineva drag din viața multor oameni. David avea să trăiască și el această mare durere: mai întâi copilul de-abia născut, apoi Amnon, apoi Absalom. Trei dintre copiii lui aveau să moară. Dar care ar putea fi a patra pierdere? Să fie pierderea tronului, sau durerea produsă de necinstirea țiitoarelor lui, sau trădarea și moartea lui Adonia? Nu știm sigur, dar pedeapsa lui Dumnezeu aduce mai multă durere în viața lui David decât a adus el în viața altor oameni prin uciderea lui Urie.
Deși autorul, atunci când ne descrie consecințele păcatului lui David nu face o separație clară între prezentarea consecințelor asupra personalității lui, a consecințelor asupra familiei și cele asupra împărăției lui, în cap.11-12, se pare că el insistă mai mult asupra consecințelor păcatului asupra personalității lui, deși cu acestea ne vom întâlni și în celelalte capitole.
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Last edited by Mosh-Neagu; 11.07.2014 at 00:11:59.
|