[Mosh-Neagu]

Dincolo de înţelepciunea cu care Domnul l-a inspirat pe Natan, ceea ce mă uimeşte este că a fost nevoie de o asemenea strategie pentru trezirea lui David. Oare nu era evident că David păcătuise? De ce mai era necesară o asemenea demonstraţie şi abordare? Şi mai menţionăm că trecuseră peste 9 luni de la comiterea adulterului cu Bat-Şeba, căci din mesajul lui Natan aflăm că în cap. 12 Bat-Şeba deja născuse: „copilul care ţi s-a născut va muri.” Ce făcuse David 9 luni de zile? Mă îngrozesc când mă gândesc la efectul de împietrire al păcatului. Iată că cel care avea o inimă după inima lui Dumnezeu nu îşi pune problema pocăinţei timp de 9 luni de zile chiar dacă era vorba despre adulter şi crimă. Şi după 9 luni de zile este nevoie să vină Natan şi să îi facă o demonstraţie foarte inteligentă pentru a-l convinge de păcatul său împotriva lui Dumnezeu. După ce păcătuieşti numai eşti acelaşi om. Păcatul îţi fură lumina, îţi atacă luciditatea spirituală, îţi întunecă discernământul. Efectele şi consecinţele păcatului se regăsesc în primul rând în personalitatea celui care l-a comis. Domnul este foarte întristat şi mâniat de păcatul lui David. El îi aduce aminte cât de mult l-a înălţat şi cât de mult ia oferit. David nu doar că îl avea pe Domnul, dar avea de toate: succes, soţii, copii, lucrare, prestigiu.
Şi cu toate acestea a dorit ceva mai mult, chiar dacă acest „mai mult” intra în contradicţie cu poruncile divine. Şi Domnul subliniază atât de frumos: „Şi dacă ar fi fost puţin atât, aş mai fi adăugat. Pentru ce dar ai dispreţuit cuvântul Domnului?” Gravitatea păcatului a fost judecată în raport cu cât îi fusese dat de Domnul. David primise enorm. Dacă era un om care nu a reuşit să se căsătorească, care ar fi fost sărac şi fără perspective şi care de-abia a început să umble cu Dumnezeu, ar fi fost vinovat dacă ar fi comis adulter, dar totuşi mai puţin vinovat decât David. Ispita şi presiunea ar fi fost mult mai mare pentru acesta. Dar David nu doar că Îl cunoştea pe Domnul de atâţia ani, dar avea şi binecuvântări pământeşti din belşug. Cu toate acestea, a cedat ispitei. David era vrednic de moarte şi Legea prevedea atât pentru adulter, cât şi pentru crimă pedeapsa capitală. Cu toate acestea, Domnul îi oferă iertarea sa. Iată cât de mare era harul lui Dumnezeu. Înţelegem că, din pricina efectului de împietrire al păcatului, pedeapsa pentru adulter, crimă, idolatrie etc, era pedeapsa capitală. Cei mai mulţi deci care aveau să comită aceste păcate nu aveau să îşi mai pună problema unei pocăinţe autentice. Totuşi, pentru cei disponibili pocăinţei, Domnul era gata să le ierte şi aceste păcate. Pocăinţa lui David este descrisă în tulburătorul Psalm 51 scris „când a venit la el proorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba.” Comentariul de la începutul psalmului ne ajută să înţelegem că pocăinţa lui David a avut loc după confruntarea cu Natan. Iată ce important este rolul unui prooroc care confruntă. De multe ori minimalizăm importanţa acestui rol: de ce este nevoie de confruntare? Îşi poate da seama şi singur? Sau Natan se putea gândi: dacă nu s-a pocăit atâta vreme, ce rost are să-l mai confrunt acum? Sigur nu va primi mustrarea mea. Dar iată că David a primit mustrarea lui Natan şi a primit harul pocăinţei.
Dacă facem o comparaţie între păcatul lui David şi cel care a adus la lepădarea lui Saul, ne dăm seama că nu putem afirma că păcatul lui David a fost mai puţin grav. Ba mai mult, parcă ni se pare că este mult mai grav. Cu toate acestea, Domnul nu îl leapădă pe David ca împărat şi David îşi şi reface relaţia cu Domnul. De ce Domnul nu l-a lepădat şi pe David din funcţia de împărat? Nu ştim exact, dar Domnul se uită la inima din spatele unei alegeri şi se uită şi la alegerile viitoare a celui ce a comis păcatul. Se pare că hotărârea de a renunţa la Domnul a fost mult mai profundă în cazul lui Saul şi acesta a evitat pocăinţa până la sfârşitul vieţii. David a căzut în păcat, dar a primit mustrarea şi Domnul i-a dat nu doar harul de a reintra în relaţie cu El, dar i-a dat şi şansa păstrării tronului. Atunci când Domnul pedepseşte pe cineva, se uită nu doar la fapta vizibilă, ci şi la inima celui ce a comis păcatul, la profunzimea deciziei de a întoarce spatele lui Dumnezeu şi la disponibilitatea viitoare a celui în cauză de a se pocăi. După ce vedem cum Domnul îl iartă pe David şi nici nu îl îndepărtează de la tron, ne punem întrebarea: atunci să păcătuim ca să se înmulţească harul? Dacă Domnul iartă într-o secundă şi adulterul, şi crima, atunci măcar la fel de repede va ierta şi alte păcate. Deci e simplu: păcătuiesc şi apoi îmi cer iertare. Toate bune şi frumoase, da mesajul lui Dumnezeu pentru David include doar vestea iertării. Domnul îi vesteşte şi consecinţele păcatului său: „Acum niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai dispreţuit şi pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie Hetitul. Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta, şi voi lua sub ochii tăi pe nevestele tale şi le voi da altuia care se va culca cu ele în faţa soarelui acestuia. Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă voi face lucrul acesta împotriva întregului soare şi întregului Israel.”
Deşi David este iertat, iertarea nu anulează toate consecinţele dureroase ale păcatului. După ce citim Psalmul 51 (50) suntem profund mişcaţi de sinceritatea lui David şi de dimensiunea pocăinţei lui. Domnul îi răspunde şi îl iartă, dar cu demnitate şi verticalitate aduce toate consecinţele dureroase pe care i le vestise mai dinainte. Şi în următoarele 8 capitole autorul nu face altceva decât să ne descrie cum s-au împlinit nenorocirile pe care i le vestise Domnul lui David.
Păcatul aduce consecinţe. Este o lege implacabilă. Ea izvorăşte din însăşi dreptatea şi demnitatea lui Dumnezeu. Iertarea nu anulează decât o parte din consecinţele unui păcat. În cele ce urmează vom analiza consecinţele păcatului lui David şi ne vom îngrozi de durerile cu care s-a confruntat sufletul lui David. Consecinţele păcatului lui le vom descoperi mai întâi în el, apoi în familia lui şi apoi în împărăţia, şi nu în cele din urmă la neamurile dimprejur. David a păcătuit în ascuns, şi a făcut tot ce a putut să îşi ascundă păcatul. Dar iată că acel păcat făcut în ascuns a generat consecinţe dezastroase până la marginile pământului. Suntem legaţi unii de laţii mai mult decât ne închipuim noi. David avea şi o poziţie specială, de Uns al Domnului. Cu cât rolul nostru e mai reprezentativ în lucrarea lui Dumnezeu, cu atât mai grave consecinţe are păcatul nostru asupra celor din jurul nostru.
Vom analiza cu atenţie aceste capitole evidenţiind diferitele consecinţe ale păcatului lui David.
# Prima consecinţă a păcatului lui a fost că a adus şi mai multe păcate. Un păcat nu ne vizitează niciodată singur.
# A doua consecinţă a fost împietrirea inimii lui David.
# A treia consecinţă a fost moartea copilului. Domnul i-a spus: „Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri. Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să-L hulească, săvârşind fapta aceasta, fiul care ţi s-a născut va muri.”
Păcatul lui David nu a rămas ascuns. Diavolul ne amăgeşte că păcatul nostru va rămâne ascuns, dar apoi îl răspândeşte până la marginea pământului pentru a ne umple de ruşine şi pentru ca vrăjmaşii Domnului să batjocorească Numele Lui. David era o lumină pentru împăraţii din jur, pentru neamurile din jur, era o lumină deranjantă. Viaţa curată a lui David aducea la lumină şi condamna întunericul din ei. Câtă bucurie a adus căderea lui David celor deranjaţi de lumina din David: iată şi el este ca noi, de fapt, Domnul cu care se laudă este o mare minciună! David era o persoană publică cu rol de model. Păcatul lui a devenit cunoscut. El trebuie pedepsit în mod public, tocmai pentru ca Domnul să arate tuturor că el Se detaşează de fapta lui David şi nu o aprobă. Ne aducem aminte cum Moise, deşi a fost iertat, nu a mai putut intra în ţara promisă după ce a vorbit uşuratic cu buzele înaintea întregului popor. Prima pedeapsă publică a lui David a fost moartea copilului. O pedeapsă cumplită, mai dureroasă decât însăşi moartea lui David. Pierderea unui copil este una din cele mai mari dureri pe care le poate avea cineva. David rostise cu puţin înainte cu mânie: „Şi să dea înapoi patru miei...”. David, omorându-l pe Urie, a luat pe cineva drag din viaţa multor oameni. David avea să trăiască şi el această mare durere: mai întâi copilul de-abia născut, apoi Amnon, apoi Absalom. Trei dintre copiii lui aveau să moară. Dar care ar putea fi a patra pierdere? Să fie pierderea tronului, sau durerea produsă de necinstirea ţiitoarelor lui, sau trădarea şi moartea lui Adonia? Nu ştim sigur, dar pedeapsa lui Dumnezeu aduce mai multă durere în viaţa lui David decât a adus el în viaţa altor oameni prin uciderea lui Urie.
Deşi autorul, atunci când ne descrie consecinţele păcatului lui David nu face o separaţie clară între prezentarea consecinţelor asupra personalităţii lui, a consecinţelor asupra familiei şi cele asupra împărăţiei lui, în cap.11-12, se pare că el insistă mai mult asupra consecinţelor păcatului asupra personalităţii lui, deşi cu acestea ne vom întâlni şi în celelalte capitole.