[cristiboss56]

Istoricul Icoanei Prodromiţa

La 12 iulie se face prăznuirea Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, icoană care se găseşte la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos şi care este una dintre foarte puţinele icoane nefăcute de mână omenească, ci zugrăvită în chip minunat, prin dumnezeiască rânduială.
Astfel, pe când se construia schitul (1852-1866), părintele Nifon, întemeietorul şi primul stareţ al sfântului lăcaş, fiind plin de râvnă duhovnicească și având mare dragoste către Maica Domnului, se gândea cum ar putea dobândi o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, care să fie ocrotitoarea acestui sfânt lăcaș, precum au toate mănăstirile din Sfântul Munte.
După multe rugăciuni, stareţul Nifon a căutat să găsească un pictor care ar putea să picteze o asemenea icoană cu Maica Domnului, punând și anumite condiții: cât timp va lucra la icoană pictorul să se roage continuu la Maica Domnului, cu Acatist şi Paraclis în toate zilele, să picteze numai ţinând post negru, cu o singură masă pe zi la sfârşitul lucrului, să se înfrâneze de la mânie, mândrie şi păcate trupeşti, să fie spovedit şi să nu aibă ceartă cu nimeni. Negăsind nici un pictor după dorința lui în Sfântul Munte, era în mare mâhnire.
Dar, după rânduiala Maicii Domnului, în anul 1863, ajungând în România cu treburi mănăstireşti, stareţul Nifon, împreună cu ucenicul său, părintele Nectarie, au aflat despre un bătrân pictor evlavios din Iaşi, Iordache Nicolau, care ar fi putut realiza o astfel de icoană.
Deşi la început se gândea că vârsta înaintată îl va împiedica să lucreze aşa cum trebuie, Iordache zugravul, la insistenţele părinţilor şi fiind întărit de aceştia să-şi pună toată nădejdea la Maica Domnului, a primit să picteze icoana Maicii Domnului, apucându-se imediat de lucru la Mănăstirea Bucium din Iaşi.
După ce a pictat veșmintele și celelalte părți ale icoanei a ajuns la fețe, care se pictează întotdeauna la urmă, după cum se obișnuiește. Dar, deşi era un pictor priceput, se poticneşte inexplicabil la zugrăvirea sfintelor feţe ale Fecioarei Maria şi a Pruncului Iisus din braţele ei. Dându-și toată silința să le facă cât mai frumoase a constatat cu mâhnire că nu ieșeau după cum dorea el. Cu cât încerca mai mult, cu atât le făcea mai urâte.

Ostenindu-se toată ziua, nu a reușit nimic. Părinții, văzând icoana, s-au întristat și ei de cele întâmplate, dar l-au încurajat pe pictor să mai încerce, că ei tot vor lua icoana, așa cum va ieși. După ce au plecat părinții, pictorul a acoperit icoana cu o pânză albă, a încuiat ușa atelierului și s-a retras în camera lui, nemâncând nimic în ziua aceea, fiind foarte întristat de nereușita lui. După multe rugăciuni la Maica Domnului s-a pus să se odihnească.
A doua zi dimineaţa, a luat cheia și s-a dus să mai încerce pentru ultima dată să îndrepteze icoana, dar când a ridicat pânza de pe sfânta icoană, a văzut cu uimire că fețele erau cu desăvârșire îndreptate, pline de dumnezeiesc har și veselie, după cum se văd și acum. Nu putea înţelege cum se petrecuse această minune.
Auzindu-se că la Iaşi s-a pictat în chip minunat o icoană a Maicii Domnului, mulţime de popor a venit să o vadă şi să se închine şi îndată a început darul Maicii lui Dumnezeu a lucra prin sfânta icoană și a face minuni.
După ce s-au închinat credincioşii şi preoţii din Moldova, în frunte cu mitropolitul Calinic Miclescu, părinţii atoniţi s-au întors în Sfântul Munte şi au aşezat cu mare evlavie icoana Maicii Domnului în biserica mare a Schitului Prodromu unde continuă să facă minuni până în zilele noastre.