150 de ani de la înființarea Universității București
Universitatea din București a aniversat miercuri, 16 iulie 2014,150 de ani de la înființare. Evenimentul a avut loc la Facultatea de Drept, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, oficialităților statului, ale mediului academic și universitar.
Universitatea din Bucuresti a fost înființată în 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a divizat Colegiului Sfântul Sava în Universitatea din București și actualul Colegiu Național „Sfântul Sava”.
In perioada interbelica, Universitatea s-a bucurat de o pleiada de profesori straluciti, ca Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti si Nae Ionescu, sau asistenti ca Radu Gyr, Mircea Vulcanescu si Mircea Eliade. Universitatea a vazut in secolul trecut demonstratiile Miscarii Legionare si a fost avariata de bombardamentele aliate din 4 aprilie 1944 . Sculpturile in altorelief de pe frontispiciul acesteia, realizate de Karl Storck si partial distruse de americani, au fost recuperate bucati si se afla azi la Muzeul “Frederic și Cecilia Storck” din București, din str. Vasile Alecsandri nr.16. Ulterior au urmat “bombardamentele” asupra profesorilor, soldate cu marile epurari comuniste din invatamantul romanesc. O parte din profesorii bolsevici ai anilor ’50 s-au reintors in Universitatea Bucuresti dupa 1989.
In Piata Universitatii din Bucuresti s-a derulat protestul anti-comunist din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, Universitatea fiind si leaganul celei mai lungi demonstratii anticomuniste din Romania, care a durat 52 de zile intre aprilie si iunie 1990 , la capatul careia, in urma mineriadei din iunie 1990, au fost distruse si mai multe laboratoare, cu pierderi inestimabile. Universitatea Bucuresti se afla intre primele 200 de universitatii ale lumii.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|