Citat:
În prealabil postat de CristianR
Totuși, faptul că papa recunoaște acest lucru nu este puțin lucru. Dacă negi o realitate urâtă înseamnă că nu vrei să o vindeci. Iar ca soluție am înțeles că are în vedere posibilitatea căsătoririi preoților catolici.
|
Totusi, din moment ce lucrurile nu mai sunt ascunse, exista chiar si liste cu nume ale preotilor care au aceste probleme, ce ar mai putea sa faca papa? Sa nu uitam ca pana acum BC a ascuns aceste lucruri, desi cazurile sunt cu zeci de ani in urma. Iar papa Ioan Paul II, care stia aceste lucruri, a ajuns si sfant intre timp. Iar procentul este urias, circa 8000 de preoti. sa ne gandim la tara noastra, din cei 15000 de preoti (cred ca intra si diaconii aici), 2% ar insemna 300 de preoti. Eu cred ca nu avem 300 de pedofili in toata tara, la nivelul populatiei.