[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte astăzi, 4 august, şi în data de 22 octombrie, pe cei şapte tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamblic, Martinian, Dionisie, Antonin şi Constantin. Pătimirea lor este amintită de mai multe izvoare, iar informaţiile conţinute sunt contradictorii.
Efesul a fost una din cele 12 cetăţi întemeiate de grecii ionieni pe ţărmul Asiatic al Mării Egee. Aici au înflorit din cele mai vechi timpuri comerţul şi credinţa în zei. Foarte multe imperii au râvnit la bogăţia Efesului. Templul zeiţei Artemis (Diana) din Efes era de patru ori mai mare decât vestitul Panteon din Acropola Atenei, fiind una din cele şapte minuni ale lumii.

Biserica creştină a Efesului s-a dezvoltat încă din veacul apostolic. Răscoala argintarului Dimitrie şi alungarea Sfântului Apostol Pavel din cetate n-au împiedicat progresul ei. Faptele Apostolilor şi Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel dovedesc viaţa creştină ce s-a întemeiat în Efes. Aici a păstorit Timotei, pus episcop de Sfântul Apostol Pavel, şi tot aici a locuit Sfântul Ioan Evanghelistul după trecerea Sfintei Fecioare Maria din această viaţă. Istoria celor şapte tineri, scrisă de Simeon Metafrastul, de Nichifor Calist, de Teodor, Rufin şi de alţi scriitori, ca şi organizarea aici a celui de-al treilea Sinod Ecumenic în anul 431, precum şi marele număr de mucenici efeseni, arată şi mai mult locul de seamă pe care l-a avut Efesul în lumea creştină.

Pătimirea celor şapte tineri în timpul lui Deciu

În timpul împăratului Deciu (249-251) – Caius Messius Quintus Decius -, în toamna anului 249, a fost emis un edict de persecuţie generală a creştinilor.

În acest context al declanşării unei persecuţii generalizate în Imperiul Roman împotriva creştinilor, Împăratul Deciu vine în jurul anului 250 în Efes şi impune aplicarea imediată a Edictului de persecuţie dat împotriva creştinilor. Între cei identificaţi ca fiind creştini au fost şi cei şapte tineri pe care îi pomenim astăzi în Biserica noastră Ortodoxă, legionari importanţi în trupele imperiale romane. Unul dintre ei, Maximilian, era chiar fiul guvernatorului oraşului Efes. Împăratul Deciu, aflând că aceşti tineri sunt creştini, a încercat printr-un interogatoriu direct să-i determine să apostazieze, însă, văzând că aceştia refuză, le-a dat un timp de reflecţie între a muri pentru Hristos sau a-şi păstra funcţiile în cadrul Armatei romane. Cei şapte tineri s-au retras într-o peşteră din muntele Ohlon (azi muntele Pion) din imediata apropiere a Efesului. Cel mai tânăr dintre ei, Iamblic, cobora din când în când în Efes pentru a cumpăra hrană şi pentru a aduce haine de schimb. Împăratul Deciu, întorcându-se în Efes, şi aflând că cei şapte nu au apostaziat, ci din contră s-au ascuns într-o peşteră din imediata apropiere a oraşului, a ordonat să fie zidită intrarea în peşteră pentru ca cei şapte tineri să moară prin asfixiere şi prin lipsa hranei. Această sarcină ingrată a revenit unor ofiţeri din Armata romană, Teodor şi Rufin, care erau creştini în ascuns. Ei s-au aflat între ceilalţi soldaţi romani care au îndeplinit ordinul împăratului şi au scris pe două tăbliţe de plumb pătimirea celor şapte tineri şi le-au ascuns între pietrele puse la intrarea în peşteră.